ComenteazăE inalta, cu un corp incredibil de bine „lucrat” si la prima vedere pare clar genul de femeie pe care ar fi bine sa n-o superi. Are in dotare „pachete” de muschi atat de bine „conturate”, incat pana si barbatii care stau bine la capitolul forma fizica strang din dinti de invidie. Nu e de acord cu faptul ca o astfel de intrecere, in care doua brate se inclesteaza si „lupta” pana cand unul este „culcat” pe masa s-ar potrivi mai degraba barbatilor.
De skandenberg s-a apucat dintr-o intamplare. N-a fost nici pe departe prima ei intalnire cu vreun sport, pentru ca la varsta de 14 ani facea deja canotaj. In urma cu trei ani insa, Mirela si sotul ei au dat o fuga pana la Sibiu, acolo unde impatimiti ai motocicletelor din toata tara s-au intalnit la „Festivalul bikerilor”.
„Nu stiu de unde a pornit totul sau cine a fost cu ideea, dar s-a organizat un concurs de skandenberg. Am avut ca adersari si fete si baieti. Cu fetele n-am avut nici un fel de problema, le-am invins pe toate. Cat imi ia sa „pun” o fata? Pai, intr-o secunda, mana ei e jos”, zambeste Mirela. Secunda respectiva insa, marturiseste sportiva, inseamna o „explozie de adrenalina”. „E incredibil. Atunci cand sunt in concurs nu simt nici foame, nici sete, nu ma gandesc la absolut nimic, decat la momentul in care trebuie sa-mi concentrez toata forta in brat. Totul tine de viteza, forta si sincronizare”.
A participat pana acum la vreo cinci concursuri si spune ca, cel putin la competitiile unde participa numai femei, nu s-a nascut inca o adversara care s-o invinga. Secretul Mirelei Parjol sta in nenumaratele ore de antrenament pe care le are „in spate”. Pe principiul „un brat puternic cu tras de fiare se tine”, sportiva are zilnic in program cel putin trei ore de „lucru cu greutatile”. E foarte mandra ca pasiunea ei si a sotului (care este campion la culturism) pentru sport a fost mostenita si de copii. Baiatul lor, de 12 ani, e deja campion la haltere la categoria lui de varsta si de greutate. Cea mai lunga „repriza” de skandenberg pe care a avut-o Mirela pana acum a durat cinci minute. Pare foarte putin, dar pentru o astfel de intrecere de masurare a puterii, cele 300 de secunde inseamna aproape o infinitate. „Tin minte si acum. S-a intamplat la Sibiu, la concursul acela organizat la intalnirea motociclistilor. Adversarul meu era un barbat, puternic sustinut de cei care ne urmareau cu sufletul la gura. Ii strigau toti „bai, daca te invinge o femeie, sa nu mai iesi din casa o luna de rusine”. Am castigat, pana la urma, dar ne-am „luptat” vreo cinci minute. M-a durut mana o luna de zile, ba chiar o saptamana am tinut-o in ghips, pentru ca nu puteam s-o misc, era aproape intepenita”, ne-a povestit Mirela.
Zambeste cand o intreb daca i s-a intamplat vreodata sa-si foloseasca pumnul si in afara concursului. „Nu, din fericire n-am avut nici un incident care sa se lase cu bataie. Ah, poate totusi a fost o intamplare haioasa”, incepe Mirela sa rada. „Un taximetrist si-a oprit o data masina in fata portii noastre, blocandu-ne iesirea. Am vrut sa plecam si nu stiam cum sa ne descurcam, pentru ca omul nu mai era in masina, asa ca pur si simplu eu si sotul meu i-am ridicat masina si i-am mutat-o cativa metri mai incolo. Cand s-a intors, soferul se freca la ochi si nu intelegea cum de a putut sa-si lase masina asa, in mijlocul strazii”.