Femeia cu față de extraterestru. Enigmatica statuie din paleolitic, găsită pe teritoriul culturii Cucuteni, unde mai apoi s-au stabilit dacii

Cercetătorii Marin Cârciumaru, Elena Cristina Nițu și echipa lor lucrau în zona de lângă orașul Piatra Neamț de ani de zile. La aproape 5 kilometri de situl arheologic numit Piatra Neamț 1 (PN1), se află situl Poiana Cireșului, unde aceștia au descoperit cele mai multe obiecte de artă paleolitice găsite vreodată în România, cu vechimi de până la 37.000 de ani.

Au ajuns în poiana de pe valea râului Doamna după ce doi localnici din Piatra Neamț pasionați de arheologie, Daniel Dumitru Popa și Alexandru Nițu, le-au semnalat, în 2017, că au găsit acolo niște așchii de piatră, semne care prevestesc așezări paleolitice.

În 2018, echipa de arheologi s-a mutat în acea poiană și au început săpăturile, confirmând că acolo se află, într-adevăr, un loc bun pentru obsesia lor. 

S-au întors în iunie 2019. Au săpat timp de o săptămână, dar ploaia și inundațiile i-au obligat să se retragă. 

Pe 21 iunie 2019, când lumea fugea ca să-și scape viața, arheologii au luat-o în direcția opusă. Și-au dat seama că acesta poate fi momentul unic, pentru că apele spălaseră pământul. Dacă întârziau, ce săpaseră putea dispărea.

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Primii care văzut-o pe Venus au fost Andrei Smeu și Daniel Dumitru Popa. Mai întâi i-a ieșit la lumină coafura aceea stranie, care acoperă cu totul fața, dându-le statuilor paleolitice un aer de extraterestru.

Andrei Smeu, 19 ani

„Am găsit o statuetă! Seamănă cu cea de la Willendorf! Are coafură!”, a strigat Andrei către Elena Cristina Nițu și ceilalți specialiști imediat ce și-a dat seama ce iese la iveală din pământ. 

Andrei Smeu are 19 ani și e elev la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț. E clasa a douăsprezecea la profil real. Venus de Piatra Neamț e prima lui descoperire oficială – a mai găsit pietre mai mici, fără o asemenea importanță istorică. 

Prima oară a auzit de echipa profesorului Cârciumaru și de descoperirile lor de la Poiana Cireșului la profesoara lui de istorie.  Era în clasa a patra când a încercat să intre în contact cu ei.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Cinci ani mai târziu, pasiunea lui evoluase înspre roci, citea foarte multe despre chihlimbar. Așa a ajuns la un articol științific scris de profesorul Cârciumaru. 

Puștiul l-a căutat din nou pe profesor, de data asta prin e-mail. I-a scris, a pus întrebări, a vrut să afle mai multe. Într-o zi, Cârciumaru l-a chemat la Poiana Cireșului, să ia parte la săpături. Așa a ajuns prima oară pe un sit arheologic. Deja, avea 19 ani.

Andrei se pregătește de admiterea la geologie la Universitatea din București. Vrea să ajungă arheolog, la fel ca Marin Cârciumaru, în care se vede (și domnul Cârciumaru e absolvent de geologie).

Cu o dezamăgire pe care încerca să o ascundă, spune că nu le-a povestit colegilor de clasă de statueta Venus la a cărei descoperire a contribuit. Crede că celor de vârsta lui nu le pasă.

Daniel Dumitru Popa, 61 ani

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Lângă Andrei, care striga cu bucurie descoperirea statuetei, se afla Daniel Dumitru Popa. Și el e de-al locului, din Piatra Neamț. 

Daniel e inginer silvic, la Regia Națională a Pădurilor. Știe codrii din zonă cu ochii închiși. A fost vicepreședinte al ASFOR (Asociația Forestierilor din România) și e, în timpul liber, ghid turistic prin munții românești.

Bărbatul e unul dintre cei care a găsit poiana unde se află acum noile situri arheologice paleolitice PN1 și PN2. 

Zona era cunoscută de localnici ca loc de adunare a tinerilor; acolo se strângeau la povești și bere, lucru pe care și-l amintește și Tiberiu Bogdan Sava, unul dintre specialiștii laboratorului RoAMS care a lucrat la datarea prin radiocarbon a statuii, și el născut și crescut în Piatra Neamț.

E o reverență a destinului pentru oamenii preistorici, creatorii lui Venus, care își trăiau viețile după cum dicta natura și lumina soarelui. 

Bărbatul de 61 de ani a simțit nevoia să facă un gest de mulțumire pentru descoperire. El și Andrei s-au pictat pe față cu lut roșu (ocrul, o argilă roșie, făcea parte din ritualurile omului paleolitic), au aprins un foc cu un amnar, au privit stelele și și-au trimis mulțumirile. 

Arheologii, antropologii și istoricii au multe întrebări legate de viața oamenilor din paleolitic și ce ne leagă de ei. Cum de aveau aceleași tipare, oamenii preistorici din Est și cei din Vest, pentru arta lor? Cum se transmitea? Exista un limbaj special? Statuia de 10 centimetri era de dimensiunea unei palme sau a unei jumătăți de palme?

Pe Daniel îl uimește și se bucură că, deși ne despart 17.000 de ani de acei oameni, avem în comun noțiunea de frumos și nevoia de frumos în viețile noastre.

Inginerul silvic visează la o tabără internațională de arheologie în regiunea Piatra Neamț. Crede că asta ar duce la și mai multe descoperiri, dar și la o promovare a turismului în zonă și a României, în general.

Elena Cristina Nițu, 35 ani

Elena, tânăra cercetătoare, în schimb, nu crede deloc în ipoteza unui destin aparte al lui Venus, miraculoasa lor descoperire.

Elena Nițu l-a cunoscut pe Marin Cârciumaru în 2004, când i-a devenit profesor la facultate. A început să lucreze alături de el pe situri arheologice din 2005. A făcut cercetări timp de zece ani în Ardeal. De altfel, teza ei de doctorat e o cercetare despre peșteri din Paleoliticul Mijlociu.

Anul trecut, a fost aleasă în unanimitate reprezentanta României în comisia Uniunea Internațională de Științe Preistorice și Protoistorice (UISPP) după ce a prezentat trei comunicări științifice la Congresul de Preistorie și Protoistorie din Paris, cea mai mare manifestare științifică în domeniul preistoriei din lume, unde a impresionat oamenii de știință din întreaga lume.

Când trebuie să vorbească, lucru care nu-i place în mod special, subliniază munca migăloasă a unui arheolog. O descoperire nu se face într-o singură zi și nu e așa de sclipitoare cum pare în ziua când descoperirea e prezentată publicului. 

Povestea unei descoperiri e lungă, spune Elena. Dovadă că Venus de Piatra Neamț a fost găsită după cercetări de douăzeci de ani în zonă și descoperiri care se nasc una din alta. 

La Târgoviște, e unul dintre cei mai respectați oameni. Numărul ei de telefon e cel pe care l-am obținut cel mai greu în zece ani de jurnalism. Pentru ea, nimic nu pare să fie mai important ca acuratețea științifică.

E cea care va duce mai departe munca în arheologia Paleoliticului începută de profesorul său.

Marin Cârciumaru, 78 ani

Când intră într-o încăpere, toată lumea vrea să îi pună întrebări sau măcar să schimbe o vorbă cu el. „Dom profesor” – e felul plin de respect în care i se adresează toți, că sunt elevi, consilieri locali sau ziariști.

Marin Cârciumaru a format la Târgoviște o adevărată școală de arheologie paleolitică. De numele și munca lui e legată și înființarea Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din Târgoviște, acum șase ani. Aproape toate obiectele de artă paleolitice descoperite în România sunt munca sa și a echipelor coordonate de el.

Profesorul Cârciumaru a fost format, la rândul său, de profesorul Constantin Nicolaescu-Plopșor la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București. 

Plopșor a trăit în prima parte a anilor 1900 și a fost unul dintre cei mai mari arheologi români. Cea mai renumită descoperire a lui e Homo olteniensis, un craniu uman cu o vechime de două milioane de ani.

Așa se face că sapă de peste 20 de ani pe Valea Bistriței, din 1998, când a preluat cercetările din zonă. Înainte de ele, a lucrat în regiuni din toată România. Printre altele, a descoperit, în 1979, pictura rupestră paleolitică din Peștera Cuciulat, județul Sălaj, care, între timp, s-a prăbușit în lipsa consolidărilor de care era nevoie și pe care autoritățile nu le-au susținut.

Profesorul spune că îmbină munca de cercetare cu deschiderea față de tineri și de amatori. Pe de o parte, încurajează amatorii și crede că e important ca arheologii să îi integreze în munca lor.  Prima oară când a lucrat cu amatori a fost în cazul Peșterii Cuciulat. 

Cea mai mare mândrie sunt cei care îi vor urma

Pe de altă parte, le transmite tot ce știe, de la dedicare la știința muncii de arheolog, tinerilor arheologi, cum e Elena Nițu; mai mult, e conștient că vremea lui a trecut și că acum e vremea tinerilor, așa că le cedează locul. E mândru când povestește despre pasiunea cu care arheologii formați de el îi calcă pe urme.

Despre descoperirea statuii Venus de Piatra Neamț spune că nu e a sa, ci a întregii echipe. 

Echipa, om cu om

Alături de el și cercetătoarea Elena Nițu, au lucrat Florin Lupu, Marian Leu și Horia Ghiță, toți cercetători ai muzeului din Târgoviște, cu ajutorul colegilor de la Muzeul de Istorie din Piatra Neamț, Vasile Diaconu și Dorin Nicola (arheologi), Stelian Grigore (malacolog), și al celor de la de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, Adrian Bălășescu (arheozoolog) și Gabriel Vasile (antropolog).

Marin Cârciumaru e preocupat de finanțări. Cercetarea de la Piatra Neamț a fost susținută prin fonduri de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), o instituție guvernamentală aflată în subordinea Ministerului Educației. Spune că performanțele lor nu ar fi posibile fără acești bani veniți de la Guvern.

Deși povestește cu plăcere despre munca lor, cel mai bine se simte tot acolo, pe teren, săpând milimetru cu milimetru în solul preistoric.

În ce lumea trăia Venus, acum 17.000 de ani

Oamenii de acum 17 milenii, cei care au văzut-o pe Venus de Piatra Neamț ultima oară înaintea noastră, erau vânători-culegători. 

Comunitățile lor erau foarte mobile. Se mișcau în permanență, cel mai probabil după vânat, pe distanțe mari. 

De exemplu, oamenii preistorici care s-au așezat în zona sitului Poiana Cireșului veneau de la 900 de kilometri distanță, tocmai de la Marea Mediterană. Dovadă stau melcii perforați, cel mai probabil un fost colier, găsiți de echipa profesorului Cârciumaru. Lumea lor era guvernată de migrație și de rețelele de schimb între comunități.

Pe vremea renilor

Locuiau în colibe susținute cu oase de mamut. În zona Ripiceni, județul Botoșani, la granița cu Republica Moldova, s-au găsit astfel de urme. Sau în corturi cu pari din lemn, cum arată urmele găsite pe Valea Bistriței. Resturile de oase animale descoperite ne spun că mâncau reni. Asta ne mai arată și că, în zonă, clima era rece. Cel mai probabil, locurile arătau mai degrabă ca o tundră, cu mușchi, licheni și arbuști cum sunt jnepenii.

În alte colțuri de lume, oamenii acelor vremuri pictau pereții peșterilor. Contemporane cu Venus de Piatra Neamț sunt picturile rupestre din Peștera Lascaux, Franța.

Mai târziu, acum 5.000 de ani, tot în acea zonă, au trăit oamenii care formează civilizația Cucuteni, și ei pasionați de obiecte de artă, în special vase din ceramică, și statuete feminine cărora li se spune Zeițe. Își așteaptă admiratorii la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra Neamț. 

Mai târziu, în era noastră, pe Valea Bistriței s-au așezat și dacii. În apropiere de Piatra Neamț de azi și de siturile arheologice paleolitice se află și Cetatea dacică Petrodava.

Cert e că oamenii au locuit acolo din cele mai vechi timpuri, încă de acum 40.000 de ani. Toate așezările descoperite de arheologi, unele abia în faza incipientă de cercetare, ne spun asta. 

Cercetarea arheologilor ne aduce cu un pas mai aproape de răspunsurile la întrebările pe care cu toții ni le punem. Cum erau oamenii acelor vremuri? Ce gândeau? Ce simțeau? Cum arăta lumea lor? Ce ne leagă de ei?

Săpăturile și legenda continuă.

Urmărește-ne pe Google News