Direcția de Sănătate Publică Buzău a fost informată marți seară că prima suspectă de coronavirus din acest județ, izolată în noaptea de duminică spre luni în centrul de la Arbănași, nu este infectată. Chiar și așa, femeia rămâne izolată până la scurgerea celor 14 zile în centrul de carantinare de la Arbănași.
Buzoianca de 52 de ani a venit duminică din localitatea Maleo, comună cu circa 3200 de locuitori,din provincial Lodi, regiunea Lombardia. Ea a decis să vină în țară speriată de epidemia de coronavirus din Italia. A călătorit cu microbuzul alături de alți călători iar în mașină a primit vestea că prietena sa, dre asemenea româncă, rămasă în Italia a ănceput să prezinte semen de boală, fiind suspect de coronavirus. Cele două ar fi îngrijiit se pare o bătână bolnavă.
Sfătuită de șoferii microbuzului cu care călătorea, buzoianca ar fi sunat la 112 și ar fi spus situația în care se află, însă se pare că abia atunci când a coborât din mașină.
A coborât în parcarea unui supermarket din Buzău unde a așteptat circa o oră și jumătate de la apelul la 112 pentru a fi preluată de o ambulanță echipată corespunzător.
În noaptea de duminică spre luni, femeia a fost dusă în centrul de la Arbănași, din localitatea Beceni, unde va rămâne până la scurgerea celor 14 zile de carantină.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro