Cei 50 de copii şi trei profesoare au muncit pe brânci, încă de vinerea trecută, ca să facă 6.000 de origami din şerveţele, sub forma florilor de lotus. Acestea urmau să fie capetele unui mărţişor- gigant, legat cu un şnur de 100 de metri, pe care micuţii au dorit să-l realizeze la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi. Numai că ieri, când au venit să-şi monteze creaţia, au avut o surpriză tare neplăcută: florile lor fuseseră mototolite şi aruncate la gunoi de femeia de serviciu, care a crezut că sunt şerveţele rămase de la o petrecere. “Dar nu ne-am lăsat învinşi. În câteva ore, am făcut iar origami. Nu mai sunt 6.000, dar tot am făcut mărţişorul şi cei doi ciucuraşi”, a spus învăţătoarea Angela Chiroşcă, coordonatoarea proiectului. l

Urmărește-ne pe Google News