Dacă la primele audieri, Monica Iudeanu a susţinut că şi-a ucis pruncul pentru a-i aduce o jertfă Domnului, ieri, femeia de 27 de ani a declarat că Diavolul i-a posedat copilul. “De multă vreme am senzaţia că o persoană vrea să îi facă rău soţului meu, că acel copil pe care l-am omorât era un fel de creaţie, era vrăjit şi lua chipul Diavolului. Am comis această faptă la îndemnul lui Dumnezeu. Am fost arestată ca să fiu luată de lângă familia mea. Eu cer pedepsirea celor din cauza cărora nu pot să dorm, pentru că mă tem să nu fiu violată”, a declarat femeia, şocând audienţa.

Medicii spun că nu este gravidă

Uimitor însă, soţul ei, Iosif, prezent şi el în sală, a încercat să îi ia apărarea. “E foarte tulburată şi confuză şi s-a văzut evident că starea sănătăţii ei psihice e gravă. De ceva vreme trăia într- o lume a sa, chinuită, frământată, erau nopţi în care nu dormea, era absentă de multe ori, dar nu m-am gândit niciodată că va fi în stare să-şi omoare copilul”, a declarat Iosif Iudeanu, soţul femeii. Acesta a depus în instanţă acte care atestă că Monica a fost diagnosticată în 2007 cu tulburare disociativă mixtă, iar medicii au stabilit că, deşi aşa susţinea iniţial, femeia nu e gravidă. Ieri, braşoveanca a fost transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, de unde va fi trimisă la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti pentru a fi supusă unor teste psihiatrice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News