Pluteşte în neştire, nu e nimeni prin preajmă, doar apa rece de un albastru ireal şi raze de lumină care pătrund, rareori, timide, până în adâncuri.
Legenda spiritului care sălăşluieşte în lac este veche. Toţi ştiu că în adâncurile îngheţate se află sufletul unei femei care nu a reuşit să-şi găsească liniştea şi a rămas acolo.
Cum nimeni nu a reuşit să surprindă imagini cu spiritul lacului din peştera Orda, din munţii Ural, acea femeie frumoasă a fost întruchipată de înotătoarea Natalia Avseenko, care a realizat şedinţa foto pe parcursul a două zile, timp în care „i-a îngheţat şi sufletul”. Aceasta s-a scufundat timp de câte trei minute, la o adâncime de 17 metri, iar apoi se ridica la suprafaţă pentru a nu muri îngheţată. Cu toate că a fost dificil, la final a ieşit o