Magistrații Tribunalului Sălaj au decis miercuri ca femeia, în vârstă de 48 de ani, să fie arestată preventiv.
„Femeia a fost prezentat la data de 29 august cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la instanţa de judecată, care a şi emis mandatul, şi a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Faţă de aceasta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiuni de rele tratamente aplicate minorilor, agresiune sexuală şi participaţie improprie la infracţiunea de pornografie infantilă”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, conform Agerpres
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, un băiat în vârstă de opt ani şi sora sa, de 14 ani, au fost încredinţaţi în plasament, de către Comisia Pentru Protecţia Copilului Sălaj, mătuşii materne, deoarece mama acestora are probleme de sănătate și nu se poate ocupa de creșterea lor.
În luna iulie, un tânăr în vârstă de 19 ani a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj că cei doi fraţi sunt supuşi la rele tratamente de mătuşa lor, prezentând mai multe imagini în acest sens.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, inculpata l-a supus pe minorul în vârstă de opt ani, în repetate rânduri, la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun, în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia. Punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a minorului se desprinde atât din natura pedepselor aplicate menite să înjosească şi să umilească minorul, cât mai ales din durata acestor pedepse şi modul lor de executare pe perioade foarte lungi de timp – o noapte întreagă. Astfel, inculpata îl obliga pe minor să stea în genunchi, legându-l la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse şi cu o bâtă pe acestea, forţându-l să stea în această poziţie timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă”, se arată în comunicatul menţionat.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpata, împreună cu tânărul de 19 ani, l-au determinat pe minor, prin ameninţarea unui cuţit, să efectueze activităţi cu caracter sexual, în prezenţa acestora şi a surorii minorului, pe care au determinat-o să filmeze aceste scene. Astfel, ei au înlesnit filmarea acestuia, producând, deţinând şi stocând material pornografic, pe care l-au distribuit ulterior şi altor persoane, au precizat anchetatorii.
sursă foto: observator.tv
Citește și SUPER EXCLUSIVITATE/ Primele imagini cu Elena Udrea gravidă în 7 luni. Avem fotografiile și dovezile pe care le vâna toată lumea!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro