Femeia din localitatea Păltinoasa a fost prinsă de polițiștii din Gara Suceava, în baza unei sentințe definitive de condamnare la închisoare. Maria Belei a fost predată agenților de la Serviciul de Investigații Criminale, informează Monitorul de Suceava.

Potrivit anchetatorilor, Maria Belei are mai multe condamnări la activ. Cu farmece numai de ea știute, suceveanca a reușit să cucerească mai mulți bărbați, pe care îi cunoștea, de regulă, în gări. Pentru că părea dornică să le satisfacă fanteziile, mergea în camere de hotel alături partenerii de ocazie, cu care întreținea relații sexuale și apoi îi jefuia.

Femeia din Suceava care și-a jefuit partenerii a făcut închisoare de șase ori pentru tâlhărie

Maria Belei a fost condamnată de magistrații Judecătoriei Sectorului 2 la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie pentru că este recidivistă. Mai avea un rest de executat dintr-o pedeapsă tot pentru tâlhării.

În 2013, Maria Belei a intrat în vizorul anchetatorilor, pentru că obișnuia să-și racoleze victimele de la anunțurile matrimoniale. După ce îi adormea pe bărbați cu somnifere și sedative, le lua toate bunurile de valoare și dispărea fără urmă.

Unul dintre bărbații, care i-au căzut în plasă sucevencei, era bolnav de inimă. Omul s-a stins din viață din cauza sedativelor administrate de femeie. Maria Belei a fost condamnată de mai multe ori la închisoare, fiind trimisă la penitenciar de şase ori pentru acest gen de tâlhărie.

sursă foto: Monitorul de Suceava

Urmărește-ne pe Google News