Gisèle Pelicot a luat cuvântul în urma unei solicitări din partea echipei sale de avocaţi pentru a răspunde la probele şi mărturiile care au fost prezentate până acum în cadrul procesului, care a început luna trecută.

„Vreau ca toate femeile care au fost violate să spună: «Doamna Pelicot a făcut-o, pot şi eu». Nu vreau să le mai fie ruşine”, a spus ea, referindu-se la cererea sa pentru un proces public şi pentru ca înregistrările video ale presupuselor violuri să fie prezentate.

Ea a declarat că, în ultimele săptămâni, a fost martoră la audierea în boxă a mai multor soţii, mame şi surori ale inculpaţilor, care au spus că aceștia sunt „oameni excepţionali”.

„Sunt exact ca cel pe care l-am avut acasă”, a adăugat ea. „Dar un violator nu este doar o persoană pe care o întâlneşti într-o parcare întunecată, târziu în noapte. El poate fi găsit şi în familie, printre prieteni”, a completat femeia.

„Am fost o femeie fericită şi împlinită”

Gisèle Pelicot a recunoscut că este „complet distrusă” şi că va trebui să se reclădească. „Nu ştiu dacă întreaga mea viaţă va fi suficientă pentru a înţelege”, a spus ea.

Adresându-se fostului său soţ cu „domnule Pelicot”, ea a mărturisit: „Aş vrea să-i mai pot spune Dominique. Am trăit împreună 50 de ani, am fost o femeie fericită şi împlinită”.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri parlamentare primele trei locuri: PSD – 31,4%, AUR – 19,7%, USR – 13%. Ce alte partide mai depășesc pragul de 5%
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri parlamentare primele trei locuri: PSD – 31,4%, AUR – 19,7%, USR – 13%. Ce alte partide mai depășesc pragul de 5%

„Ai fost un soţ grijuliu, atent şi nu m-am îndoit niciodată de tine. Am împărţit zâmbete şi lacrimi”, a adăugat ea, cu vocea frântă.

„Cum ai putut să mă trădezi aşa? Cum ai putut să-i laşi pe aceşti străini să intre în dormitorul nostru? Pentru mine, această trădare este incomensurabilă”, a continuat Gisèle Pelicot.

Gisèle Pelicot a apărut la bară în rochie neagră şi i s-a adresat direct pentru prima dată fostului său soţ spunându-i „tu”. „Aş dori să mă adresez domnului Pelicot. Nu mă pot uita la el, pentru că încărcătura emoţională este încă acolo. Îi voi spune Dominique astăzi”, a început Gisèle Pelicot.

„Am avut 50 de ani împreună, trei copii, şapte nepoţi. Ai fost un tată grijuliu, un bun ascultător. Un om bun şi încrezător”, a continuat femeia, evocând amintirile unui cuplu obişnuit: „Ne-am împărţit zâmbetele şi necazurile. Am împărtăşit momentele dificile, sărbătorile, zilele de naştere, Crăciunurile”.

Ea a intentat divorţ de Dominique Pelicot în 2021, după aflarea faptelor. Dominique Pelicot şi-a coborât privirea pe tot parcursul discursului fostei sale soţii.

Îi punea droguri în înghețată

Dominique Pelicot a recunoscut că între 2010 şi 2020 a recrutat bărbaţi online pentru a-i viola soţia în timp ce aceasta se afla sub efectul unor sedative puternice şi somnifere pe care i le administra.

Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României
Recomandări
Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României

Gisèle Pelicot a mărturisit că se simţea norocoasă că îl avea lângă ea atunci când suferea de probleme de sănătate care s-au dovedit ulterior a fi legate de medicamentele pe care i le administra.

„Încerc să înţeleg cum acest om, care pentru mine era perfect, a putut face asta. Cum a putut să mă trădeze în acest moment? Cum a putut să-i lase pe aceşti străini în dormitorul meu?”, a spus ea.

„Vreau să îi spun: Întotdeauna am încercat să te ridic mai sus, spre lumină. Tu ai ales cele mai întunecate profunzimi ale naturii umane. Tu eşti cel care a făcut această alegere”, a continuat ea.

Gisèle Pelicot a declarat că soţul ei obişnuia adesea să îi gătească mâncarea şi să îi aducă îngheţată după cină – era metoda pe care el a mărturisit ulterior că o folosea pentru a o droga. „Obişnuiam să îi spun: ce norocoasă sunt, eşti un drăguţ, chiar ai grijă de mine”, a dezvăluit femeia.

Ea a adăugat că nu a fost niciodată ameţită sau nu a simţit că inima îi bate mai repede şi că probabil leşina rapid atunci când era drogată.

În dimineaţa următoare se trezea în patul ei şi se simţea deosebit de obosită, dar credea că acest lucru se datorează plimbărilor lungi.

Prea bătrân pentru a-ți găsi un prieten în hipermarket
Recomandări
Prea bătrân pentru a-ți găsi un prieten în hipermarket

„Am avut probleme ginecologice, iar în unele dimineţi mă trezeam cu aceeaşi senzaţie ca şi cum mi s-ar fi rupt apa. Semnele erau acolo, dar nu am ştiut niciodată cum să le descifrez”, a adăugat ea.

Nu „știau” că o violează

Revenind la rezonanţa pe care o are procesul, ea a spus:

„Mi s-a spus că sunt curajoasă. Asta nu înseamnă să fii curajos, ci să ai voinţa şi determinarea de a schimba societatea. Curaj înseamnă să sari în mare pentru a salva pe cineva. Eu doar am voinţă şi determinare. Acesta este motivul pentru care vin aici în fiecare zi. Chiar dacă aud lucruri de nedescris, rezist datorită tuturor bărbaţilor şi femeilor care sunt chiar în spatele meu”, a explicat ea, dând asigurări că nu a regretat niciodată că a cerut ca procesul să fie public:

„Am făcut-o pentru că ceea ce mi s-a întâmplat mie să nu se mai poată întâmpla niciodată”.

Majoritatea presupuselor violuri au fost filmate, dar majoritatea inculpaţilor neagă că ar fi violat-o pe Gisèle Pelicot şi susţin că nu pot fi consideraţi vinovaţi deoarece nu şi-au dat seama că aceasta era inconştientă şi, prin urmare, nu „ştiau” că o violează.

Cei 50 de bărbaţi judecaţi împreună cu el, dintre care majoritatea sunt acuzaţi de viol calificat şi care, ca şi el, riscă până la 20 de ani de închisoare, susţin că au crezut că participă la fantezia unui cuplu de swingeri sau că nu şi-au dat seama că Gisèle Pelicot era inconştientă. 

Deşi a fost prezentă în instanţă în majoritatea zilelor de când a început procesul, Gisèle Pelicot a depus mărturie doar de două ori. Ultima dată, la 18 septembrie, aceasta a declarat că s-a simţit „umilită” de sugestiile conform cărora ar fi fost de acord să ia parte la un joc sexual în care se prefăcea că doarme atunci când bărbaţii recrutaţi online de soţul său veneau la ei acasă.

„Aceşti bărbaţi au venit să mă violeze. Ceea ce aud în această sală de judecată este atât de degradant, atât de umilitor”, a declarat ea.

A devenit un simbol feminist

Procesul a stârnit un interes uriaş în Franţa, unde Gisèle Pelicot a devenit un simbol feminist – nu în ultimul rând pentru că a renunţat la dreptul său la anonimat şi a solicitat un proces public. Echipa sa juridică a declarat că un proces public va transfera „ruşinea” înapoi asupra acuzatului.

Sâmbăta trecută, au avut loc marşuri în sprijinul doamnei Pelicot în mai mult de 12 oraşe franceze.

Mai multe organizaţii feministe cer, de asemenea, guvernului francez să extindă legea privind violul pentru a include o clauză privind consimţământul.

Procesul s-a deschis pe 2 septembrie, iar un verdict estee așteptat spre sfârşitul lunii decembrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Proba ADN care a dus la depistarea suspecților în cazul Ioan Crișan. Ce s-a întâmplat între el și fiica lui înainte de crimă
Știrileprotv.ro
Proba ADN care a dus la depistarea suspecților în cazul Ioan Crișan. Ce s-a întâmplat între el și fiica lui înainte de crimă
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în ciorba de burtă ca să o acrești fără să-i strici gustul. Costă câțiva lei și îi dă o aromă mai bună ca la restaurant
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de burtă ca să o acrești fără să-i strici gustul. Costă câțiva lei și îi dă o aromă mai bună ca la restaurant
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
Poporul din Polonia care are origini românești. Se trage dintr-un vechi neam de vlahi, în care chiar familia Papei Ioan Paul al II lea își are începuturile
FANATIK.RO
Poporul din Polonia care are origini românești. Se trage dintr-un vechi neam de vlahi, în care chiar familia Papei Ioan Paul al II lea își are începuturile
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Anamaria Prodan nu se uită la bani. Cadou de MII DE EURO pentru fiica ei
Financiarul.ro
Anamaria Prodan nu se uită la bani. Cadou de MII DE EURO pentru fiica ei
Deserturile toamnei cu care o cofetărie din Craiova a dat lovitura. Preţurile variază de la 9 la 100 de lei
Observatornews.ro
Deserturile toamnei cu care o cofetărie din Craiova a dat lovitura. Preţurile variază de la 9 la 100 de lei
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI