Femeia accidentată are probleme cu auzul, fiind acroşată cu partea laterală a ambulanţei, care se îndrepta cu un pacient către Spitalul Judeţean, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Ea a fost preluată de o salvare SAJ şi dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, cu dureri la un genunchi.
Potrivit IPJ Vâlcea, ambulanţa avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune în momentul impactului, urmând să se stabilească, în urma cercetărilor şi dacă femeia accidentată traversa strada pe culoarea verde a semaforului.
Şeful ISU Vâlcea a menţionat că a demarat deja şi o cercetare internă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.