Incidentul a avut loc pe 11 februarie. Victima a susținut că, în jurul orei 12.00, l-a sunat pe actualul său prieten pentru a se întâlni în faţa unei pizzerii. Doar că și-a făcut apariția și fostul partener.

Femeia a refuzat să discute când a văzut că individul are asupra sa un cuţit şi un briceag. În momentul în care a dorit să sune la 112, fostul partener i-a smuls telefonul din mână şi l-a spart.

Actualul său prieten a solicitat intervenţia unui echipaj de jandarmerie, aflat în acea zonă, moment în care agresorul a aruncat cuţitul şi briceagul. Jandarmii l-au reținut.

Audiat de către oamenii legii, agresorul s-a apărat și a precizat că fosta lui parteneră, cu care are un copil, crescut de către mama lui, este cea care l-ar suna din luna ianuarie cu număr ascuns și tot ea i-ar fi spus unde va fi în jurul orei 12.00.

El a recunoscut că a avut asupra sa un cuţit şi un briceag, explicând că „sunt oşean, iar în zona din care provin se obişnuieşte să se poarte cuţit la brâu”.

A mai spus că nu a folosit armele albe şi nu i-a ameninţat-o pe fosta iubită și pe actualul ei partener.

Bărbatul a primit interdicție de a se apropia de femeie în următoarele 12 luni.

Foto: presasm.ro


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)

Alex.59 16.02.2024, 15:48

"Alelei, cuțit, cuțit...de trei ori te-am ascuțit"..! 😁

Aura1 16.02.2024, 07:46

Nu vrea să recunoască, dacă era nevinovat nu arunca obiectele..

costin1984 15.02.2024, 20:40

Adevărul e undeva la mijloc,deci!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.