epaselect epa08418793 A rescued mother and her newborn baby receive medical care in a hospital a day after the complex attack at MSF (Doctors without Borders) hospital, in Kabul, Afghanistan, 13 May 2020. According to reports, at least 15 people were killed and 16 others injured including women and newborn babies when the Gunmen entered the MSF clinic in Kabul. EPA-EFE/JAWAD JALALI
Gest senzațional făcut de o femeie afgană, după ce minimum 24 de persoane au murit, săptămâna trecută, în urma unui atac armat asupra unei maternități din Kabul. Aceasta îi alăpătează pe bebelușii ale căror mame au fost ucise, informează BBC.
De profesie psihiatru, Firooza Omar, 27 de ani, era acasă când a aflat despre atacul în care au murit mame, nou-născuți şi asistente medicale.
“Îmi alăptam copilul şi m-am emoţionat. Am putut să văd suferinţa celorlalţi copii”, a spus femeia.
Firooza Omar are băiețel în vârstă de 4 luni şi s-a oferit să-i alăpteze pe copiii ale căror mame au fost ucise. Cu ajutorul soţului ei, care are grijă de fiul lor atunci când ea este plecată, aceasta a mers la spitalul Ataturk, unde au fost duşi cei salvaţi. Deşi unitatea medicală se află la 2 kilometri de casa ei, călătoria poate fi riscantă în oraşul traumatizat de atacul brutal.
Când am mers la spital, am văzut cam 20 de bebeluşi. Unii dintre ei erau răniţi.
Firooza Omar:
Personalul medical a încercat să hrănească copiii cu lapte praf, însă unii dintre ei au refuzat.
“Am vorbit cu asistentele şi mi-au spus să hrănesc copiii care plângeau mai mult”, a afirmat Firooza Omar. În prima noapte, a reuşit să alăpteze patru copii, unul după altul. “Acest lucru m-a calmat. Am fost fericită că i-am putut ajuta”, a mai spus femeia.
Sprijinită de prietene
În următoarele zile, ea a continuat să-şi alăpteze copilul acasă, în timp ce a revenit la spital pentru a-i îngriji pe bebeluşii din maternitate.
Pentru că a vrut să atragă un semnal de alarmă asupra situaţiei, Firooza Omar a scris despre experienţa ei pe reţelele de socializare şi a îndemnat mamele să îi urmeze exemplu. Câteva femei au răspuns apelului.