„Am Long-Covid de 17 luni. Față de perioada de început a bolii, acum, pot face ceva mai multe. Asta înseamnă că ies din apartamentul meu de două ori pe zi. Dar încă nu pot să mă duc la serviciu sau să fac față viețiii normale de zi cu zi”, a spus Maarte Preller.

Zgomotul, aglomerația și discuțiile lungi o extenuează

Femeie recunoaște că, de când s-a îmbolnăvit, este dependentă de ajutorul prietenilor, al familiei și al vecinilor. „Am resurse minime de energie fizică. De fapt, zgomotele puternice, aglomerațiile și chiar și o conversație lungă cu cineva mă extenuează. În cazul meu, dacă exagerez, trebuie să stau întinsă în pat a doua zi”.

Maarte a stat în carantină timp de șase săptămâni din cauza Covid. „Am avut o formă ușoară, apoi mi-am revenit”. Dar, la scurt timp după recuperare, a urmat un regres major. 

Suferă din august anul trecut

„Pentru mine a apărut de nicăieri. În august 2020, m-am simțit brusc foarte rău”, punctează austriaca. A resimțit totul ca un „accident”, o deteriorare rapidă a sănătății ei. 

Femeia din Graz, de profesie masor, nu a mai putut lucra și a mers la doctor după doctor. 

Pe atunci, se știa foarte puțin despre Long Covid. Mi-a luat de la sfârșitul lunii august până la sfârșitul lui  noiembrie să găsesc un medic care să mă ia în serios. Abia al al șaselea mi-a pus diagnosticul corect.

Maarte Preller:
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

A înființat un grup de autoajutorare

Când a primit diagnosticul și a înțeles despre ce e vorba, Preller a decis să-și înființeze propriul grup de auto-ajutorare pentru cei care suferă de Long Covid: „Pentru mine, perioada lungă de disperare a fost un motiv sufiecient pentru a fonda grupul. Pentru ca și alți oameni afectați să aibă la cine să apeleze”.

Acum sunt aproape 1.500 de pacienți Long Covid în grupul de Facebook. 

Potrivit publicației Heute, în prezent, se estimează că aproximativ 100.000 de persoane sunt afectate de Long Covid în Austria.

Cu apariția variantei Omicron, ar putea crește și numărul cazurilor de Long Covid.

Nu contează ce simptome de Covid ai avut

Indiferent dacă infecția are o evoluție severă sau ușoară, asta nu joacă un rol determinat în boala Long Covid pentru că boala poate apărea și după un curs fără simptome.

„Avem noi cazuri în fiecare săptămână și ne temem că se va agrava situația in următoarele săptămâni”, spune dr. Anna Maria Cavini.

Potrivit medicului pediatru, cele mai frecvente simptome de Long Covid sunt epuizarea, tulburările de somn durerile de cap, dureri musculare la cel mai mic efort, tulburări de concentrare și de memorie și probleme circulatorii.

Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”
Recomandări
Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”

Sunt și la noi cazuri

Managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti, Beatrice Mahler, a afirmat că sunt multe cazuri de Long Covid unde simptomele şi sechelele persistă, iar la spitalul pe care îl conduce au fost pacienţi care au stat internaţi în jur de două luni.

„Este însă extrem de important ca oamenii să vină la control”, a subliniat dr. Beatrice Mahler, la Digi24.

Este extrem de dur să vezi şi să stai de vorbă cu oameni care înainte de Covid îşi creşteau nepoţii, iar după Covid nu pot să se ridice să bea o cană cu apă.

Beatrice Mahler:

Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Clinica Universitară din Mainz, Germania, difuzat la finalul anului trecut, circa 40% dintre pacienții care au suferit de COVID-19 s-au confruntat sechele ale bolii timp de peste șase luni.

Foto: captură ORF

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI