Stela Gabor s-a prezentat, zilele trecute, Institutul Medico-Legal Cluj după ce ar fi fost victima unei bătăi crunte şi a unui jaf, fapte săvârșite chiar de copiii ei din prima căsătorie, care ar fi năvălit peste ea în casa din Câmpia Turzii, relevă Gazeta de Cluj. Femeia a divorțat de tatăl celor doi, în urmă cu 20 de ani și și-a întemeiat altă familie.
”Au venit Samuil şi Ramona şi au insistat să le las lor casa şi să plec unde oi şti. Iar când au văzut că nu-s de acord cu asta, că doar n-am murit încă, m-au trântit la pământ şi mi-au dat pumni şi picioare, peste tot. Apoi mi-au smuls inelele şi cerceii de aur, în greutate de 24 de grame şi au început să-mi răscolească locuinţa în căutarea contractului, ca să mi-l fure”, a povestit Stela.
Vrea să-i vadă în închisoare
Femeia a spus că scăparea ei a fost că a reușit să-și sune un frate, care a alertat autoritățile. Ea a mai precizat că, până să o scoată polițiștii din ghearele copiilor ei, aceștia au încercat să-i scoată din gură şi cei 15 dinţi de aur masiv, crezând că-s proteză.
Stela Gabor a obținut un certificat medico-legal în care i s-au recomandat între 3 şi 4 zile de îngrijiri medicale și este hotărâtă să depună plângere la poliție împotriva agresorilor. Chiar dacă sunt copiii ei, femeia spune că vrea să îi vadă în spatele gratiilor.
Foto: Gazeta de Cluj
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro