Incidentul mai puțin obișnuit a avut loc într-un bloc de pe strada Zambilei, iar conflictul a fost declanșat de o fetiță.

Locatara din Cluj, deranjată de zgomotul produs de o copilă de 4 ani, s-a certat cu mama acesteia, pe casa scării.

Locatara din Cluj-Napoca și-a amenințat vecina și cu moartea

Situația a degenerat rapid, iar femeia agresivă a mușcat-o pe cealaltă de picior, de două ori, provocându-i răni care au necesitat până la 10 zile de îngrijiri medicale.

Altercația a fost oprită doar când iubitul victimei și o altă vecină au intervenit.

Cu toate acestea, agresoarea a continuat să facă amenințări, inclusiv în fața polițiștilor sosiți la fața locului.

Conform raportului poliției, aceasta ar fi declarat: „O omor și după fac 30 de ani de pușcărie, nu-mi pasă”.

Fetița de 4 ani, care a declanșat involuntar scandalul din Cluj, suferă de tulburări de comportament și anxietate.

Decizia instanței în cazul conflictului

Incidentul a avut loc în vara anului 2020, dar a ieșit la iveală abia recent, când Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal împotriva agresoarei, din cauza prescripției.

Inițial, Judecătoria Cluj-Napoca o condamnase pe femeie la o amendă penală de 2.200 de lei.

Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale
Recomandări
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale

Magistrații au subliniat comportamentul „deosebit de impulsiv, violent şi periculos” al inculpatei, notând că acesta a continuat chiar și în prezența forțelor de ordine.

Judecătorii au remarcat că agresoarea a manifestat „o stare de irascibilitate nejustificată, provocată, din punct de vedere obiectiv, de reacţia unui copil cu probleme de sănătate”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI