Revoltate, rudele defunctei au purtat o discuție aprinsă cu cadrele medicale. Oamenii au filmat momentele tensionate, în care le reproșau celor de la Spitalul Județean Craiova procedura la care au recurs, deși persoana decedată a stat singură în salon și nu a fost testată pentru COVID-19.
Directorul medical al unității sanitare, Bogdan Fănuţă, susține că femeia fusese internată singură în salon, pe Secția Chirurgie, dar personalul a găsit-o dormind cu o pacientă care fusese depistată pozitiv cu noul coronavirus:
“A plecat, pur și simplu, din salon. Pacienta pozitivă a fost transferată la Boli Infecțioase, iar dânsa a fost contact al pacientei pozitive. Legislația nu îți spune ce să faci, în cadrul spitalului, la un astfel de caz. Dacă ești contact, trebuie să stai 14 zile în izolare, în mod normal. Pacienta a și avut a doua zi urgență chirurgicală. Nu se putea testa în prima zi. Testul se face la câteva zile după contact, iar pacienta a decedat și nu s-a mai putut face testarea”.
Familia decedatei pretinde că acesteia i-au fost sustrase mai multe bunuri, printre care cercei și 900 de lei.
Rudele au povestit că un medic l-ar fi informat pe unul dintre aparținători că femeia nu a avut coronavirus și că familia va primi trupul neînsuflețit pentru înmormântare.
În ele din urmă, oamenii ar fi primit perechea de cercei, precum și 170 de lei.
Testată negativ, trimisă la cimitir cu protocol COVID
Acesta nu este singurul caz controversat care a avut loc la Spitalul Județean Craiova.
Internată inițial la Spitalul Filantropia, Secţia Hematologie, cu leucemie acută, diabet, hepatită C și alte afecțiuni, o femeie în vârstă de 80 de ani a ajuns, în cele din urmă, la Județean.
“La internare, conform protocolului, s-au recoltat probe pentru analiza COVID, atât de la ea, cât şi de la însoțitor (nu a fost suspiciune, ci analize de tip screening). Peste noapte, starea i s-a înrăutăţit şi a fost transferată la Spitalul Regional, la ATI. De aici începe regia! Cu toate că de la «Filantropia» nu a venit ca suspect COVID, «eroii din linia întâi» ai Spitalului Regional au mirosit oportunitatea şi au internat-o ca suspect COVID”, a povestit, pe Facebook, nepotul pacientei.
Acesta susține că femeia a murit și că familia nici măcar nu a fost anunțată. Aparținătorii ar fi aflat cumplita veste prin intermediul unui medic care le este prieten.
Când au mers să ridice trupul neînsuflețit al bătrânei, rudelor acesteia li s-a comunicat că “n-a venit analiza COVID, dar v-o dăm ca și cum ar avea și o îngropați pe protocol COVID”.
Oamenii au refuzat, preferând să aștepte rezultatul. Când rezultatul testului a venit, niciun reprezentant al spitalului nu a anunțat rudele celei decedate. Până la urmă, oamenii s-au descurcat tot cu ajutorul unui amic.
La morgă, au primit o veste uluitoare: “Chiar dacă a venit testul negativ la COVID, v-o livrăm (cuvintele medicului) pe protocol COVID și mergeţi cu ea direct la cimitir”.
În cele din urmă, nepotul victimei a reușit să discute cu “o persoană integră cu funcție de conducere”, reușind să “îndrepte o greșeală monstruoasă”.
În legătură cu acest caz, directorul medical a explicat că, la transfer, pe fişa pacientei apărea testul COVID, astfel că a fost încadrată ca pacient suspect, pentru că personalul medical de la Spitalul Județean Craiova nu ştia că era vorba de un test de screening. Problemele au apărut, aşadar, la transfer.
Bogdan Fănuţă a spus, pentru sursa citată, că, în urma discuţiilor sale cu familia, a luat legătura cu medicul de la “Filantropia” şi a aflat că testul era unul de screening, astfel încât s-a decis, apoi, că trupul pacientei putea fi eliberat fără protocolul COVID.