Femeia ar fi fost dezintubată de un brancardier, care ar fi trebuit să ridice din salon un pacient care decedase. El ar fi încurcat pacienții și astfel femeia a fost deconectată de la aparate.

„Este o anchetă în desfășurare. Noi am anunțat Procuratura imediat ce am aflat de caz. Este un caz de o gravitate deosebită, așa ceva nu s-a întâmplat sau nu am auzit să se întâmple undeva până acum”, a declarat, pentru Libertatea, Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București.

Ioan Emanuel Imbri, managerul, Spitalului Victor Babeș din București agerpres7634656-1024x816
Ioan Emanuel Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București. Foto: Agerpres

Acesta spune că este vorba de șapte sau opt persoane care au fost în zonă la momentul respectiv, așa că se poate afla foarte ușor ce s-a întâmplat joi.

„Din fericire, este un număr limitat de persoane, pentru că este o zonă foarte bine delimitată de restul spitalului și cu un personal instruit pentru ce trebuie să facă, cu acces limitat și pentru restul personalului spitalului. Sunt șapte-opt persoane. Vom constata astăzi cine trebuia să fie acolo și cine a fost. Nu sunt mistere, nu sunt lucruri paranormale, sunt lucruri care nu au cum să se întâmple și s-au întâmplat, o persoană din Terapie Intensivă a decedat”, a precizat Emilian Imbri.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Managerul unității medicale mai spune că, pentru moment, nu poate comenta cu privire la ce s-a întâmplat cu exactitate, pentru a nu afecta ancheta în curs. Totodată, el susține că nu poate spune public cine a fost de gardă joi, din rațiuni ce țin cont de „starea psihică a persoanei respective”.

„Noi nu mergem pe altă supoziție decât faptul că a fost un accident, accident produs de persoane. Nu a căzut tavanul. Nu știu dacă trebuie să vehiculăm nume, atât pentru starea psihică a persoanei respective, cât și pentru faptul că e o anchetă în desfășurare. Dacă un nume iese în momentul ăsta în presă, îl încarci cu o vină pe care poate nu o are. Nu Spitalul Babeș, cu toți cei 800 de angajați, are o responsabilitate. Cei care sunt responsabili se află într-un perimetru foarte clar”, a mai declarat, pentru Libertatea, Emilian Imbri.

Vineri dimineață, Poliția Capitalei a declarat că, în momentul de față, se efectuează cercetări cu privire la ceea s-a întâmplat la Spitalul Victor Babeș.

„În seara de 10 decembrie, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanșat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Se efectuează activități investigative și de cercetare penală, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă și necropsia”, se arată într-un comunicat al Poliției București.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
Adevarul.ro
Ce ascunde scandalul emisarilor trimiși în SUA de premierul Ciolacu
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Credea că-și dă casa prin Airbnb unei familii, dar în schimb au venit 500 de tineri. Cum a găsit-o la final
Observatornews.ro
Credea că-și dă casa prin Airbnb unei familii, dar în schimb au venit 500 de tineri. Cum a găsit-o la final
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI