„O autospecială cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentul de pompieri Giurgiu şi un echipaj de descarcerare au intervenit în cartierul Rudari din municipiul Giurgiu după ce un pieton a fost blocat sub un TIR. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu care a găsit o femeie în vârstă de 63 de ani blocată sub un TIR. Echipajele de salvatori au acţionat pentru descarcerare şi extragerea victimei dar, din nefericire, după executarea acestei manevre echipajul medical prezent la faţa locului a constatat decesul acesteia”, a declarat, marţi, presei purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
Din primele informații, vinovată de producerea accidentului este chiar victima. TIR-ul implicat în accident este înmatriculat în Turcia și se deplasa către Bucureşti.
„Astăzi, ora 11.50, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Giurgiu, DN 5 legătură către PTF Giurgiu, conducătorul unui autocamion, cetățean străin de 36 de ani, în timp ce conducea autocamionul, a accidentat mortal o femeie de 63 de ani, din municipiul Giurgiu, care a traversat drumul neregulamentar, fără să se asigure. Conducătorul auto, nu se afla sub influența alcoolului”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), citat de giurgiu-news.ro.
Anul trecut, în luna iulie, un șofer din Giurgiu a fost rănit, după ce a lovit cu mașina doi cai nesupravegheați.
FOTO: Realitatea giurgiuveană
Citește și… Soţul tinerei strivite de o maşină în Giurgiu a fost reţinut pentru ucidere din culpă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro