Cuprins:
Alți călători au sărit în ajutorul femeii
În primă fază, femeia a încercat să-i explice controlorului, pe un ton calm, că nu a luat niciodată în calcul să facă vreo fraudă. A introdus biletul în aparat, dar nu a verificat dacă acesta a fost sau nu imprimat.
Alți călători au sărit în ajutorul femeii, precizând că aparatele de compostat sunt vechi și obișnuiesc să dea eroare.
„Eu l-am introdus de trei ori până s-a imprimat. Ce vină avem noi, pasagerii, că circulăm în astfel de condiții? Tramvaie vechi și insalubre, aparate defecte… În instructiuni spun că trebuie să se audă un zgomot. Zgomotul se aude, dar, de multe ori, e zgomotul incorect. De unde ar putea ști o persoană care nu e din oraș sau nu a mai mers cu tramvaiul că trebuie să insiste, că tichetele se imprimă cu insistență”, au intervenit oamenii care au asistat la scenă.
A refuzat să plătească suprataxa și amenda, iar poliția a fost alertată
Umilită din cauza situației, femeia nu a fost de acord să achite suprataxa în valoare de 25 de lei, care reprezintă sancțiunea aplicată la fața locului sau în termen de 48 de ore celor care nu dispun de legitimație de călătorie valabilă. De asemenea, pasagera a refuzat și amenda cuprinsă între 100 și 500 de lei.
Controlorul nu a stat pe gânduri și a sunat la poliție, spre disperarea femeii, pusă într-o situație urâtă, dar și a celorlalți pasageri, unii dintre ei revoltați de întreaga situație.