Incidentul șocant a avut loc sâmbătă după-amiază, în comuna Măneşti din judeţul Prahova. Femeia a ieşit în curtea casei, iar câteva zeci de minute mai târziu a fost găsită fără suflare, într-o baltă de sânge.

Rudele au chemat ambulanţa, însă echipajul medical a constatat că victima suferise o tăietură în zona latero-cervicală, „cu intersectare vasculată”.

Tabla desprinsă de vântul puternic i-a tăiat femeii gâtul, iar sângerarea a fost masivă. În aceste condiţii, medicul nu a mai putut face altceva decât să constate decesul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că, în urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că bucata de tablă ar fi fost desprinsă de vânt de pe acoperişul WC-ului din curte.

Cercetările continuă, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.


Citește și:

Primele filmări de la Mărculești, lagărul care apare în documentele istorice găsite în dosarul ”Moscova 2”!

EXCLUSIV | Le dădeau alimente amestecate cu nisip! Dosarul „Moscova 2”, care reinventariază tezaurul românesc dus la ruși, conține și dovezi ale masacrului împotriva evreilor din Basarabia aflată în România Mare

Numele domnitorului român Șerban Cantacuzino a fost înscris pe încărcătoarele armei folosite în atacul din Noua Zeelandă, în care 49 de oameni au fost uciși / FOTO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News