Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii august, în timpul unei vizite la târgul din localitatea Vama. Atunci, bărbatul a provocat un scandal pe motiv că aceasta nu conduce bine autoturismul cu care s-au deplasat la târg, adresându-i acesteia cuvinte şi expresii jignitoare.
Când s-au întors acasă, soțul și-a amenințat soția cu acte de violenţa şi a încercat să o închidă pe aceasta în imobil, dar femeia reuşind să scape.
Ulterior, femeia a solicitat magistraților Judecătoriei Negrești-Oaș un ordin de protecţie faţă de soțul său, cu obligarea acestuia să părăsească temporar casa, să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de ea şi interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, corespondenţă sau orice alt mod cu victima pe o perioadă de 6 luni.
Într-un final, femeia a renunțat la cererea unui ordin de protecție împotriva soţului, după ce a transmis că soţul său este plecat la muncă în străinătate și nu va mai reveni în curând acasă.