O femeie din Timișoara suspectă de coronavirus a fost preluată luni dimineața cu ambulanța, de acasă. Femeia s-a întors din Italia și prezintă simptomele unei afecțiuni respiratorii, urmând a fi testată pentru depistarea sau nu a prezenței virusului.

UPDATE 16.30 Un medic de la spitalul din Bârlad “Elena Beldiman” a fost plasat 14 zile în carantină, după ce s-a întors recent din Italia. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Bârlad, întrunit de urgență luni după amiază, arată publicația Vremea Nouă.

Medicul fusese plecat în concediu, în Veneția, pentru a participa la carnaval. “Este vorba despre un coleg de-al nostru, care s-a întors recent din Italia, unde fusese la Carnavalul de la Veneția. Pacientul nu prezintă simptomalogie specifică acestei boli, însă în astfel de cazuri trebuie respectat un protocol. Medicul a fost plasat în carantină, timp de 14 zile, la domiciliu” a declarat purtatorul de cuvant al spitalului din Barlad. Pentru a preveni orice risc de răspândire a virusului, autoritățile locale bârlădene s-au mobilizat pentru a lua măsurile ce se impun. Ședința se desfășoară cu ușile închise, presa fiind ținută pe holurile insituției, pe motiv că “populația nu trebuie panicată”, arată sursa citată.

O ambulanță și un echipaj al pompierilor SMURD au intervenit luni dimineață într-o locuință din Timișoara. Femeia a fost transportată la spitalul de boli infecțioase din oraș și va fi izolată într-o secție specială, arată tion.ro.

Femeia se pare că
s-a întors recent din Milano, iar luni dimineață a fost solicitată
intervenția echipajelor de prim ajutor.

Femeia locuiește pe strada Apateu din Timișoara, alături de doi copii.

O secție a spitalului „Victor Babeș” a fost eliberată pentru ca femeia să poată fi plasată la izolare.

„Femeia suspectă de coronavirus va fi adusă la noi la spital pentru a o testa. Suntem pregătiți și deja am eliberat secția de Chirurgie Toracică și de Recuperare Respiratorie pentru a izola eventuale suspiciuni de coronavirus”, a declarat doctorul Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, pentru sursa citată.

La spitalul Victor
Babeș femeia este așteptată de doctori special pregătiți și
echipați.

„Așteptăm
pacienta. Suntem pregătiți. Îi vom face testele. În patru-cinci
ore va veni rezultatul testului de coronavirus. Avem aici
instrumentele necesare pentru a determina dacă are sau nu
coronavirus”, a explicat doctorul Virgil Musta.

Urmărește-ne pe Google News