Doi români din Villanueva de la Serena, Spania, au fost arestaţi zilele trecute, după ce autorităţile au aflat că aceştia o ţineau prizonieră pe iubita fiului lor, care e gravidă.
Potrivit Barcelona Reporter, autorităţile au fost sunate de un tânăr, tot român, care anunţa că sora lui de 19 ani, însărcinată, e ţinută prizonieră şi agresată, de părinţii iubitului ei. Când au descins la locuinţa conaţionalilor noştri, poliţiştii au auzit-o de afară pe fată cum ţipa şi cerea ajutor. Aceasta era captivă acolo de o lună, timp în care fusese maltratată de cei doi. Fata a fost eliberată imediat şi dusă la spital, iar părinţii iubitului ei au fost arestaţi pentru sechestrare de persoane.