Bărbatul a fost prins și el, fiind cercetat pentru violenţă în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe.
„La data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, o femeie ar fi fost lovită cu un baltag, de concubinul său, iar apoi ar fi fost obligată să plece cu acesta în extravilanul comunei Schitu Duca.”, a anunțat IPJ Iași.
Imediat a fost constituită o echipă complexă de polițiști, coordonată de șeful Secției nr. 1 Poliție Iași, fiind demarate căutările și investigațiile. Nici femeia, nici bărbatul nu au răspuns la apelurile telefonice făcute, pentru că se aflau într-o arie fără semnal.
Atunci polițiștii au decis să folosească un câine de urmă, pentru a reuși să o găsească pe femeie cât mai repede.
La un moment dat, aceasta ar fi reușit să-și sune fiica de pe telefonul bărbatului care o răpise, spunându-i zona în care se deplasează. Bărbatul a fost astfel interceptat de polițiști, iar când a fost prins, asupra sa aceștia au găsit un baltag și un cuțit.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. Duminică, acesta va fi prezentat cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.”, a mai informat IJP.
De asemenea, împotriva bărbatului a fost emis de către polițiști un ordin de protecție provizoriu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 09.10.2022, 12:58
Baltagul e o armă tradițională românească —există și un roman cu numele acesta. Dar e mai bine să rămână la muzeu.