Potrivit anchetatorilor, femeia a provocat cinci incendii pe strada Crișului din Sebiș, în 22 iulie, 20 august, 10 octombrie, 19 octombrie și 6 noiembrie, soldate cu pagube materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

În cazul unui vecin, femeia i-a provocat trei incendii: o dată i-a dat foc unei cămări, a doua oară unei magazii cu lemne și ultima dată i-a incendiat o altă anexă din gospodărie, potrivit Critic Arad.

La audieri, femeia le-a declarat anchetatorilor că a incendiat anexele gospodărești ale vecinilor pentru că îi plăcea să vadă intervenția pompierilor pentru stingerea focului, ea fiind prezentă de fiecare dată la stingerea flăcărilor pe care chiar ea le provoca.

În plus, femeia este, se pare, concubina unui pompier, dar acest lucru nu are nicio legătură cu ceea ce făcea, au transmis anchetatorii.

Aflată sub anchetă pentru incendiile provocate în gospodăriile vecinilor, femeia a fost supusă unei expertize psihiatrice, rezultatul indicând un „discernământ diminuat”.

În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere și distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de aceeași persoană.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a dispus arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere în formă continuată, distrugere și distrugere din culpă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News