Incidentul a avut loc, joi, 26 martie, pe o stradă din municipiul Târgu Mureș, iar un echipaj de jandarmi s-a sesizat din oficiu, notează zi-de-zi.ro.
Conform biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, polițiștii au stabilit la fața locului că o femeie de 30 de ani, din comuna Livezeni, ar fi fost agresată de concubinul acesteia, în vârstă de 48 de ani.
”În fapt, cei doi se deplasau cu un autoturism, împreună cu fiul minor, în vârstă de 6 ani, iar ca urmare a unor neînțelegeri, femeia ar fi coborât din autoturism, moment în care bărbatul ar fi coborât după aceasta și cu un obiect înțepător, i-ar fi provocat mai multe leziuni la nivelul abdomenului.
Ulterior, bărbatul și-ar fi provocat mai multe leziuni, cu același obiect înțepător, ambii fiind transportați la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din nefericire, femeia a decedat la spital, iar în ceea ce îl privește pe bărbat, acesta a rămas internat în unitatea medicală. Polițiștii nu au fost sesizați anterior cu privire la eventuale fapte asociate violenței în familie în ceea ce privește cele două persoane”, se precizează în comunicatul biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Potrivit aceleiași surse, cauza se află în urmărirea proprie a unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
În ceea ce-l privește pe băiatul de 6 ani, acesta se află acum în îngrijirea bunicilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro