Aceste despăgubiri, care trebuie însă să fie aprobate de două tribunale, decurg din procesele demarate împotriva fostului producător hollywoodian, în vârstă de 68 de ani, şi împotriva studioului The Weinstein Company.

Aproape 90 de femei, inclusiv Angelina Jolie şi Salma Hayek, l-au acuzat până în prezent, în mod public, pe Harvey Weinstein de hărţuire, agresiune sexuală sau viol. Cele mai multe dintre faptele prezumtive s-au prescris.

“Harvey Weinstein şi The Weinstein Company au greşit faţă de angajaţii lor. După hărţuiri, ameninţări, discriminare şi discriminare de gen, s-a făcut puţină dreptate pentru aceste supravieţuitoare”, a declarat procurorul Letitia James într-un comunicat, fără să precizeze numărul persoanelor vizate de acest acord.

În plângerea depusă în instanţă se afirma că Harvey Weinstein “le cerea angajatelor sau le forţa să aibă contacte sexuale neconsimţite în schimbul păstrării locului de muncă sau pentru a avansa în carieră”.

Un avocat al mai multor reclamante a criticat însă imediat propunerea de acord, considerând că este vorba despre “o trădare totală”.

Potrivit lui Douglas Wigdor, Harvey Weinstein “nu acceptă nicio responsabilitate pentru faptele sale” în această tranzacţie şi nu va trebui să plătească niciun ban din buzunarul său. Acest avocat o reprezintă în special pe Tarale Wulff, o fostă chelneriţă care a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein, declarând că fostul producător de film a violat-o în unul dintre apartamentele sale în 2005.

Avocatul a spus că acest acord le va împiedica pe persoanele care nu doresc să se înscrie în acţiunea colectivă să caute alte căi de atac pentru a obţine compensaţii. Avocatul american a precizat că intenţionează să se opună acestui acord în instanţă.

Fostul producător hollywoodian Harvey Weinstein, declarat vinovat în februarie de viol şi agresiune sexuală, a fost condamnat pe 11 martie la 23 de ani de închisoare, la finalul unui proces intens mediatizat la New York.

Producătorul de film a fost pus sub acuzare în luna aprilie într-un al treilea dosar de agresiune sexuală, în cadrul unui proces care va fi instrumentat de procurorii din Los Angeles. 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News