Reacțiile au venit imediat, mai ales din partea activiștilor și a grupurilor care apără drepturile oamenilor. Decizia este „înfricoșătoare”, susțin, la unison, vocile care critică anunțul statului iranian.

Proiectul legat de „clinicile de tratament pentru cazurile de respingere a hijabului” a fost dezvăluit de Mehri Talebi Darestani, şefa Departamentului pentru femei şi familie din cadrul Oficiului din Teheran pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciilor.

Femeile care nu respectă hijabul vor beneficia de „tratament ştiinţific şi psihologic”, a precizat ea.

Sima Sabet, o jurnalistă iraniană stabilită în Marea Britanie, care anul trecut a fost ţinta unei tentative de asasinat la comanda Iranului, a declarat că iniţiativa este „ruşinoasă”, iar urmările acestui plan sunt „înfricoșătoare”.

Avocatul iranian pentru drepturile omului Hossein Raeesi a declarat că ideea unei clinici care să trateze femeile care nu respectă legile privind hijabul „nu este nici islamică şi nici în conformitate cu legislaţia iraniană”.

O tânără din Iran, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat pentru The Guardian: „Nu va fi o clinică, va fi o închisoare. Ne chinuim să ne descurcăm şi avem întreruperi de curent, dar acest stat este preocupat de o bucată de pânză. Dacă a existat un moment în care să ne întoarcem cu toţii pe străzi, acesta este acum sau ne vor închide pe toţi”.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Anunţul privind deschiderea clinicii vine după ce mass-media de stat a relatat că o studentă a fost arestată după ce s-a dezbrăcat până la lenjeria intimă în Teheran.

Acest gest a fost făcut în semn de protest pentru că a fost agresată de agenţii de securitate din campus pentru încălcarea legii hijabului. Ea a fost transferată între timp într-un spital de psihiatrie.

Represiunile față de femei în Iran au atins cote nemaiîntâlnite în orice colț al lumii. Săptămâna trecută, Centrul pentru drepturile omului din Iran a evidenţiat cazul lui Roshanak Molaei Alishah.

În vârstă de 25 de ani, tânăra a fost arestată după ce s-a confruntat cu un bărbat care o hărţuia pe stradă din cauza hijabului său. ONG-ul a declarat că nu se ştie unde ea se află în prezent.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI