Miercuri, membrii parlamentului au votat cu 152 de voturi pentru și 34 de voturi împotrivă pentru adoptarea „Proiectului de lege privind hijabul și castitatea”. Acesta prevede că persoanele care sunt surprinse îmbrăcate „necorespunzător” în locuri publice vor fi supuse unei pedepse de „gradul patru”.

Potrivit codului penal, asta înseamnă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 5 și 10 ani și o amendă între 180 și 360 de milioane de riali (3.073 euro – 7.947 euro).

Proiectul trebuie să fie aprobat de Consiliul Gardienilor pentru a deveni lege.

Un an de la moartea suspectă a tinerei iraniene arestate din cauza hainelor purtate

Inițiativa legislativă a autorităților iraniene vine la un an după ce Mahsa Amini, o tânără din Teheran, în vârstă de 22 de ani, a intrat în comă în timp ce se afla în custodia poliției moravurilor și ulterior a murit.

Mahsa Amini a fost arestată pe 13 septembrie 2022 la Teheran, fiind acuzată că nu purta un hijab corespunzător și că avea pantaloni prea strâmți, lucruri care contravin codului vestimentar islamic, obligatoriu pentru femei în Iran.

Moartea suspectă a tinerei a declanșat o revoltă în Iran, oamenii protestând față de regimul de la Teheran și cerând dreptate și respectarea drepturilor cetățenilor.

Fetele sunt obligate să își acopere corpul cu haine largi

În conformitate cu legea iraniană, care se bazează pe interpretarea legii islamice Sharia, fetele a căror vârstă indică trecerea pubertății trebuie să-și acopere părul cu un hijab și să poarte haine lungi și largi pentru a-și ascunde formele.

În prezent, cele care nu se conformează legii riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 zile și două luni sau o amendă între 5.000 și 500.000 de riali (0,11 euro-11,04 euro).

 
 

Urmărește-ne pe Google News