În toată Islanda, şcolile şi bibliotecile fie au fost închise, fie au funcţionat cu program redus întrucât angajatele lor au decis să rămână acasă, în timp ce spitalele au anunţat că se vor ocupa doar de urgenţele medicale.

Alăturându-se protestului, prim-ministrul Katrin Jakobsdottir a spus că nu se va prezenta la serviciu în ziua de marţi.

„Dacă ne uităm la întreaga lume, ar putea dura 300 de ani până să se ajungă la egalitatea de gen”, a declarat ea, pentru postul public de radio Ras 1.

Greva a fost declanşată pentru a protesta faţă de diferenţele de salarizare în raport cu bărbaţii şi faţă de violenţa de gen, precum şi pentru a evidenţia munca neplătită, cum ar fi îngrijirea copiilor, care revine cel mai adesea femeilor, au declarat organizatorii.

Islanda este considerată una dintre cele mai progresiste ţări din lume în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi a ocupat primul loc în Indexul privind diferenţele de gen realizat de Forumul Economic Mondial în ultimii 14 ani.

„Paradis al egalității, dar cu disparități de gen”

Dar în anumite industrii şi profesii, femeile câştigă cu cel puţin 20% mai puţin decât bărbaţii islandezi, potrivit Statistic Iceland.

40% dintre femeile islandeze s-au confruntat cu violenţe de gen şi violenţe sexuale pe parcursul vieţilor lor, conform unui studiu realizat de Universitatea Islanda.

„Încercăm să atragem atenţia asupra faptului că suntem numiţi un paradis al egalităţii, dar există încă disparităţi de gen şi o nevoie urgentă de acţiune”, a declarat Freyja Steingrimsdottir, o organizatoare a grevei şi director de comunicare al Federaţiei islandeze a lucrătorilor publici.

Greva de marţi, desfăşurată sub sloganul „Numiţi asta egalitate?”, la care participă femei islandeze şi persoane non-binare, este prima grevă organizată pe durata unei zile întregi de la protestul inaugural al femeilor din 1975.

„Profesiile dominate de femei, cum ar fi serviciile medicale şi îngrijirea copiilor, sunt încă subevaluate şi mult mai prost plătite”, a declarat luni Freyja Steingrimsdottir, pentru Reuters.

Foto: Profimedia Images

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News