Liderul de la Caracas le-a îndemnat pe femei să renunțe la foehn și chiar le-a dat sfaturi despre cum să-și aranjeze părul.

“Întotdeauna am crezut că o femeie arată mai bine când pur și simplu își trece degetele prin păr și îl lasă să se usuce natural. Este doar o idee pe care o am”, a declarat președintele Venezuelei.

Totodată, Nicolas Maduro le-a cerut oamenilor să facă și alte schimbări. Cum ar fi să își usuce hainele afară, tot pentru a economisi energie.

Îndemnul președintelui venezuelean nu a fost primit prea bine de toți locuitorii. “Dacă președintele crede că dacă nu ne mai uscăm părul, va ajuta, atunci problema este mai gravă decât credeam”, a declarat o femeie din Caracas pentru Al Jazeera, potrivit Daily Mail.

Președintele Venezuelei a anunțat în ultima vreme mai multe măsuri pentru reducerea consumului de energie. În urmă cu aproape o săptămână, Maduro a anunțat că angajații statului vor avea libere zilele de vineri pentru următoarele două luni.

În urma scăderii preţului petrolului, Venezuela, unul dintre principalii producători de petrol din lume, a cunoscut o scădere dramatică a intrărilor sale de capital.

Foto: EPA

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News