Sondajul va include persoane din 150 de regiuni din China, a anunțat Global Times, citând Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare și Populație din China.

Beijingul încearcă să încurajeze cuplurile tinere să aibă copii după ce China a înregistrat un al doilea an consecutiv de scădere a populației.

Sondajul urmărește să analizeze „reticența și teama de a avea copii” și, ulterior, să ofere măsuri pentru stimularea fertilității, a declarat ziarul.

Ultima dată când a fost efectuat un studiu la nivel național privind familia și fertilitatea a fost în 2021. Aceasta vine după ce Biroul Național de Statistică al Chinei a declarat că va efectua un sondaj de eșantionare la nivel național în perioada 10 octombrie – 30 noiembrie pentru a monitoriza schimbările demografice.

Oficialii chinezi din domeniul sănătății au declarat că vor depune eforturi pentru a susține căsătoria și nașterea copiilor la „vârste adecvate” și au făcut apel la împărțirea responsabilităților parentale pentru a ghida tinerii către „perspective pozitive privind căsătoria, nașterea și familia”.

Politica privind copilul unic

Timp de zeci de ani, politica privind copilul unic a fost aplicată cu fermitate în China, fiind ridicată de abia în anul 2016. Autoritățile încurajează acum cuplurile să aibă mai mult de un copil, dar oamenii evită să-și mărească familiile. Unul dintre factorii invocați este creșterea costului vieții.

Schimbările legislative și reformele sociale – inclusiv accesul sporit la asistența medicală maternă și fertilizările in vitro, reducerea birocrației privind înregistrarea nașterilor, stimulente financiare și descurajarea avorturilor – nu au reușit să inverseze tendința.

Scăderea populației s-a accelerat în 2023

Scăderea populației Chinei s-a accelerat, 2023 fiind al doilea an consecutiv cu un record de natalitate scăzut.

Datele privind populația arată o scădere de aproape trei milioane în 2023. Concret, numărul total de persoane din China a scăzut cu 2,75 de milioane – sau 0,2% – la 1,409 miliarde în 2023, a anunțat, marți, Biroul Național de Statistică, potrivit The Guardian.

Scăderea a depășit-o pe cea înregistrată în 2022, de aproximativ 850.000 – prima dată când populația înregistrată a scăzut de la decesele în masă din cauza foametei din epoca Mao.

În 2023, numărul total de decese a crescut cu 6,6%, până la 11,1 milioane, rata mortalității atingând cel mai înalt nivel de la haosul revoluției culturale din 1974.

În același timp, noile nașteri au scăzut cu 5,7%, până la 9,02 milioane. Rata natalității a fost cea mai scăzută înregistrată vreodată, cu 6,39 de nașteri la 1.000 de persoane, în scădere de la o rată de 6,77 de nașteri în 2022.

 
 

Urmărește-ne pe Google News