Deși mai puține decât în alte zone geografice ale lumii, există și în România destule insecte veninoase sau purtătoare de boli, care-ți pot pune viața în pericol.

Văduva Neagră, un paianjen cu venin de viperă

De exemplu, Vaduva Neagră este un paianjen de talie mijlocie, negru cu pete roșii pe abdomen. Veninul lui este similar cu cel al viperei. În Romania, primele exemplare a fost descoperite în anii ‘60, în Delta Dunării. În prezent, este din ce in ce mai des întâlnit în localități și stațiuni de pe litoralul Marii Negre, unde în ultimii ani a făcut multe victime. Nu este agresiv, de regulă. Însă, mușcă dacă este atins sau amenințat. Mușcătura (doar a femelei) este durerosă și provoacă simptome ca: greață, slăbiciune, dificultăți de respirație, dureri musculare, crampe abdominale, amețeli și convulsii care pot cauza chiar decesul. În cazul nefericit al unei mușcături, cel mai bine este să mergi imediat la spital.

Căpușele, purtătoare de bacterii periculoase

În România au fost identificate 27 de specii de căpușe. Înţepătura nu este riscantă, dacă insecta nu e purtătoare a unor bacterii periculoase. Dar, potrivit medicilor, o treime din căpuşe transmit bacteria care declanşează boala Lyme, o afecţiune severă, care, netratată la timp, poate provoca paralizie. Ca să te fereşti de ele, cel mai simplu e să porți încălțăminte adecvată sau să foloseşti brăţări speciale, creme şi spray-uri antirepelente. Dacă mergi la munte, evită zonele în care pasc animale(oi, vaci ș.a.), precum și cărările pe care acestea se deplasează, care sunt pline de căpușe. Dacă descoperi o căpuşă pe piele, trebuie să încerci să o scoţi, dar nu oricum. E nevoie să îi extragi rapid nu doar corpul, ci şi capul (rămânând sub piele, acesta poate provoaca infecții grave). Dezinfectează locul cu alcool sanitar sau cu alt antiseptic şi mergi la doctor, ca să te asiguri că nu ai fost infectat.

Unele insecte provoacă alergii

Printre insectele care pot fi periculoase se numără și viespile și chiar albinele obișnuite. Cele mai periculoase ințepături sunt cele din zona capului, putând provoca dificultăți de deglutiție, respirație sau vedere. Dar, și viespile și albinele înțeapă doar atunci când se simt amenințate sau când le este deranjat cuibul/stupul. Așa că evită să faci asta, mai ales dacă ești alergic la veninul lor. În acest caz, doar câteva înțepături îți pot provoca un șoc anafilactic, ce se poate dovedi fatal. În fine, și țânnțarii pot fi periculoși, pentru că transmit numeroase boli infecțioase, inclusiv encefalita. Repelenții pentru țînțari sunt eficienți și împotriva viespilor și a albinelor.

Copiii, cei mai expuși

Pentru copiii mici, mușcăturile acestor insecte sunt și mai periculoase. De aceea, pe lângă măsurile obișnuite de precauție, e recomandat să dotezi căruciorul copilului cu o plasă deasă, care să oprească insectele. Și de animalele de companie trebuie să ai grijă. De exemplu, chiar dacă poartă zgardă anticăpușe, cîinii trebuie verificați atent, mai ales în zonele cu păr puțin (interiorul urechilor, pe burtă). Dacă parazitul nu e găsit la timp, câinii se pot îmbolnăvi de babesioză, anaplasmoză, ehrlichioză, borelioză, encefalită virală şi chiar de paralizie

 
 

Urmărește-ne pe Google News