„Fostul inspector șef al Inspectoratului Județean Prahova și fostul prim-adjunct al Inspectoratului Județean Prahova, care amândoi au plecat acum doi ani, nu au plecat, și vreau să subliniez, nu au plecat de voia lor. Deci ei au plecat în urma mai multor sesizări și în urma chiar ridicării accesului la documente clasificate, în urma unor constatări asupra activității lor în relație cu mai multe situații. Așa că plecarea lor atunci a arătat că ministerul a sesizat că sunt probleme, motiv pentru care ei au trebuit să treacă în rezervă”, a spus Raed Arafat.

„De ce nu s-au mai făcut controale ulterior, de ce nu s-a mai verificat ulterior, aici nu avem ce să explicăm”, a adăugat el.

Arafat a precizat că raportul se referă la perioada 2019-2023. „A fost făcut un control în 2019, s-au constatat 6 nereguli, s-au dat doar avertismente și apoi nu a mai mers nimeni acolo până în ziua de azi. E ciudat pentru noi, pentru că la astfel de locații, mai ales când ai constatat nereguli, te duci și reverifici după o anumită perioadă de timp, în niciun caz nu trec 4 ani. Hai să lăsăm cei 2 ani de pandemie, totuși sunt 2 ani în afara pandemiei. Hai să spunem că eram foarte ocupați cu problema războiului din Ucraina în primele câteva luni din 2022, totuși a mai rămas restul din 2022 și 2023 și tot nu a fost vizitat acolo”, a spus Raed Arafat.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Șapte persoane au fost găsite carbonizate de pompieri după incendiul de la Ferma Dacilor, produs marți, 26 decembrie. O persoană este în continuare dată dispărută. DNA a redeschis un dosar penal, clasat în martie de procurori, privind funcționarea Fermei Dacilor. Circumstanțele în care s-a produs incendiul sunt anchetate separat într-un dosar aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Libertatea a dezvăluit că CJ Prahova a cerut în instanță în 2019 demolarea Fermei Dacilor și a câștigat, dar proprietara terenului pe care s-a construit pensiunea a atacat decizia și a câștigat în 2022, iar noul președinte al CJ nu a mai făcut apel.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (48)

Marica13   •   02.01.2024, 14:18

Vă rugăm forțați ne și pe noi să ieșim la pensie Asta e din categoria când hoți își dau singur legi ca să aibă privilegii

mariusica41   •   31.12.2023, 18:36

Fortati sa ia pensie, de ce nu i-au dat afara si gata? Niste bani luati degeaba.

Rafi22   •   29.12.2023, 16:09

Dacă mai căutați sigur o sa mai găsiți astfel de situații.

Vezi toate comentariile (48)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI