În ultimele luni, agricultorii din regiunea Occitania şi-au intensificat eforturile pentru ca guvernul să deblocheze de urgenţă ajutoare substanţiale, în special în contextul creşterii preţurilor la carburanţi şi a unei boli a bovinelor, şi să introducă o politică a apei favorabilă irigării culturilor.
La Carbonne, la aproximativ 45 km sud-vest de Toulouse, manifestanţii continuă să aibă o tabără improvizată, instalată pe şoseaua dublă a autostrăzii spre Bayonne.
O întâlnire de aproape trei ore, sâmbătă după-amiază, între prefectul din Occitania, Pierre-André Durand, şi cinci reprezentanţi ai comunităţii agricole nu a reuşit să aducă o decizie privind ridicarea blocadei, spre „regretul” lui Pierre-André Durand.
Duminică, o nouă operaţiune urma să aibă loc în Ariège. Un blocaj rutier urma să fie instalat la un sens giratoriu din Tarascon-sur-Ariège începând cu ora lcoală 14.00 (15.00, ora României), a avertizat prefectura departamentului. „Sunt aşteptate probleme majore de circulaţie în ambele sensuri”, a avertizat prefectul departamentului.
Protestele riscă să se extindă la nivel național
Cel mai mare sindicat agricol din Franţa, FNSEA, ia în considerare proteste la nivel naţional în următoarele săptămâni, a declarat vineri un purtător de cuvânt, extinzând potenţial acţiunile fermierilor din sud-vestul ţării, care au blocat o autostradă şi au aruncat gunoi de grajd pe clădirile publice.
La fel ca omologii lor germani, care au organizat o demonstraţie masivă în weekendul trecut, cu tractoare care s-au îndreptat spre Berlin din toate colţurile ţării, fermierii francezi protestează în principal în privinţa taxelor şi a restricţiilor.
FSNEA va decide dacă va organiza o acţiune la nivel naţional joia viitoare, după ce se va întâlni cu reprezentanţii filialelor locale şi cu diferite sectoare agricole.
Sute de tractoare şi fermieri din sud-vestul Franţei au protestat săptămâna aceasta în oraşul Toulouse, din sud-vestul ţării, provocând blocaje în trafic. Vineri, ei au blocat cu o barieră de fân autostrada care leagă Toulouse de coasta Atlanticului, a relatat Reuters.
Ce i-a scos în stradă pe fermierii francezi
Printre nemulţumirile lor, fermierii citează o taxă guvernamentală pe combustibilul pentru tractoare, importurile ieftine, problemele legate de stocarea apei, restricţiile excesive şi birocraţia.
Protestele din ţara care în prezent este cel mai mare producător agricol al Uniunii Europene au loc într-un moment în care preşedintele Emmanuel Macron se teme de sprijinul din ce în ce mai mare al agricultorilor pentru extrema dreaptă înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din iunie.
Macron a spus cabinetului său în această săptămână să acorde o atenţie deosebită problemelor din mediul rural, pentru a încerca să evite noi demonstraţii şi o nouă izbucnire a aşa-numitei mişcări de protest Vestele Galbene, a declarat un ministru pentru Politico.
Foto: Profimedia Images