Neil a încasat cel mai mare premiu din istoria loteriei SUA, 232.000.000 de dolari, dar spune că acest lucru nu-i va lua minţile precum celorlalţi câştigători dinaintea lui: “Eu n-o s-o iau razna. Cunosc valoarea banilor”, a spus el.
În 2002, un alt american a luat 135 de milioane de dolari. Bogăţia i-a adus acestuia desfrâu, investiţii proaste şi drame în familie, care au culminat cu moartea fiicei sale, din cauza unei supradoze de droguri.
Pe de altă parte, o femeie care a câştigat de două ori la loterie, adunând 54 de milioane de dolari, şi-a pierdut averea în numai câteva luni, după ce a fost păcălită să facă investiţii de nişte companii- fantomă.