Toate soțiile lui Hasahya locuiesc în ferma de lângă Lusaka, capitala Ugandei, „astfel încât să le pot monitoriza, să nu fugă cu alți bărbați”. Aproximativ o treime dintre copiii seniorului, cu vârste cuprinse între 6 și 51 de ani, sunt și ei la fermă. Copilul lui cel mare este cu 21 de ani mai în vârstă decât cea mai tânără soție a lui.
„M-am căsătorit de multe ori și am făcut foarte mulți copii. Însă venitul meu a devenit din ce în ce mai mic de-a lungul anilor din cauza creșterii costului vieții, în timp ce familia mea a devenit din ce în ce mai mare”, a mărturisit ugandezul.
Hasahya le-a permis soțiilor sale să folosescă metode contraceptive. „A venit timpul să mă opresc, deoarece riscăm să nu mai avem bani pentru alimente, medicamente sau taxe școlare”, a spus bărbatul. Cea mai tânără soție a lui, Zulaika, mama a 11 dintre copiii săi, a spus că s-a conformat.
Potrivit Băncii Mondiale, femeile din statul african au în medie 4,7 copii. Populația țării se dublează la fiecare 20 de ani. Experții se așteaptă ca Uganda să atingă pragul de 100 de milioane de locuitori până în 2050.
În Uganda, o țară consevatoare care are în prezent aproximativ 47 de milioane de locuitori, copiii sunt un semn de prosperitate.
Poligamia este răspândită, mai ales în estul țării din Africa de Est, iar contraceptivele sunt descurajate în multe locuri. În urmă cu doar o lună, un bărbat de 47 de ani și-a ucis soția din cauză că a cumpărat anticoncepționale.
Au existat inițiative pentru proiecte de planificare familială în țară, de zeci de ani, dar acestea sunt adesea blocate de politicieni și de părți ale societății, spune Jackson Chekweko, directorul executiv al ONG-ului Reproductive Health Uganda, care se străduiește să implementeze educația sexuală.
Cele zece țări cu cele mai mari rate de fertilitate sunt toate în Africa. Nigerul este în top, chiar dacă rata natalității a scăzut de la 7,5 copii pe femeie la 6,7 în ultimii 10 ani.
Tanzania a raportat recent un nou record de populație. În ultimii zece ani, numărul locuitorilor a crescut cu 10 milioane.
Pentru comparație, potrivit Oficiului Federal de Statistică, rata în Germania este de doar 1,58 de copii per femeie.
Foto: Profimedia