Anul trecut, fostul director al companiei, Luis Camilleri, declarase că nu se așteaptă ca Ferrari să treacă vreodată la un automobil complet electric, arată sursa citată.

”Continuăm
să ne punem în practică, într-un mod foarte disciplinat,
strategia de electrificare. Viziunea noastră și introducerea
acestor tehnologii atât în sporturile cu motor cât și cu privire
la autovehiculele rutiere reprezintă o oportunitate uriașă pentru
a aduce caracterul unic și pasiunea Ferrari către noile generații”,
a declarat John Elkann, președintele companiei.

Acesta
le-a spus acționarilor că va căuta un nou director, care va
prezenta detaliile cu privire la viitorul Ferrari la reuniunea cu
investitorii, din 2022.

Compania
a încheiat anul 2020 cu un profit net de 609 milioane de euro, în
scădere cu 13% față de anul anterior. Din cauza crizei Covid,
Ferrari a suspendat producția în primul semestru al anului trecut
timp de șapte săptămâni, iar din această cauză a produs circa
9.000 de vehicule, cu 1.000 mai puțin decât în 2019. Cu toate
acestea, compania italiană mizează în acest an pe un profit
operațional de până la 1,5 miliarde de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News