- FOTO & VIDEO – Vlad Chirea
Tot sâmbătă, de la ora 16.15, a avut loc vernisajul expoziţiei „Bucovina 100” al Asociaţiei Fotografice Bucovina FOTOgenica.
Toate aceste evenimente au loc în cadrul Festivalului Bucovinei, care are loc până duminică, 25 noiembrie, în Piaţa George Enescu din Capitală, unde sunt prezenți peste 300 de artişti, ansambluri folclorice, meşteri populari şi bucătari vor fi prezenţi.
Printre cei 300 de artiştii participanți la eveniment se numără Angelica Flutur, Alexandru Brădăţan, Sorin Pojorâtei, Mariana Malor, Ansamblul Arcanul, Ansamblul Gura Izvorul Moldoviţei, Ansamblul din Ostriţa – Cernăuţi, Ansamblul Ţărăncuţa din Mărşinţi – Cernăuţi.
Desfăşurat sub sloganul „Reunim Bucovina Istorică”, evenimentul, organizat de Centrul Cultural al sectorului 1, este dedicat Centenarului Unirii Bucovinei cu Patria Mamă, precum şi românilor din nordul Bucovinei, au afirmat organizatorii manifestării.
Arta, tradiţiile, portul popular şi bucatele din Bucovina, ce sunt prezentate publicului, în cele trei zile de festival, care a început vineri, 23 noiembrie, au rolul de a promova şi strânge relaţiile cu cei peste 700.000 de români care trăiesc dincolo de graniţa de nord-est, au precizat organizatorii.
La evenimentul care se desfăşoară în Piaţa George Enescu, într-un cort încălzit, cu suprafaţa de 1.300 de metri pătraţi, şi în jurul acestuia, vizitatorii au ocazia să participe la diferite ateliere de prelucrare a lemnului, de confecţionare a portului popular, încondeiere a ouălor, prelucrare în piele, să deguste mâncăruri bucovinene şi să asculte muzică tradiţională.
Evenimentul, care început vineri, 23 noiembrie, durează astăzi până 22.00, iar duminică între orele 10,00 şi 21,30, anunță Agerpres.
Muzeul Naţional Cotroceni a anunțat, prin intermediul unui comunicat că va avea program special, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României.
- FOTO | Imagini de la repetițiile pentru parada de Ziua Națională. Ce pot vedea românii
- Minivacanța de 1 decembrie 2018. Câte zile libere vor avea angajații
- GALERIE FOTO | Ziua Națională a României – Cum a evoluat steagul României în cei 100 de ani
FOTO & VIDEO – Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro