Pe 1 iunie, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va avea loc în perioada 20-29 august, au transmis un e-mail către voluntarii înscriși în proiect, prin care îi informau că vaccinarea este obligatorie. Pentru a face parte din programul de voluntariat, doritorii trebuie să aibă cel puțin 16 ani împliniți.

„Pentru că ne dorim să ne bucurăm într-un mod responsabil de toată această desfășurare de forțe artistice, vă informăm că pentru ediția FITS din acest an, toți cei care doresc să facă parte din echipa noastră trebuie să fie vaccinați, iar rapelul să fie efectuat până la data de 1 august 2021”, se comunică în mesajul transmis de coordonatorii care se ocupă de voluntarii FITS.

Data-limită de 1 august este dată de faptul că atunci trebuie semnate contractele de voluntariat, explică mama unei fete de 17 ani, care face parte dintre cei selecționați în toamna anului trecut în programul de voluntariat. Femeia critică faptul că organizatorii au ales să îi oblige pe voluntari să se vaccineze, fără să le ofere posibilitatea testării.

Părinții consideră că regulamentul de participare e discriminatoriu.

Eu mă așteptam să le ceară ori vaccin, ori testare PCR sau rapidă, la trei-cinci zile, pe cheltuiala noastră. Au ridicat problema asta mai mulți tineri, dar li s-a spus că vaccinarea este singura variantă. Li s-a comunicat că dacă nu vor să se vaccineze, să confirme în scris, printr-un e-mail, și atunci vor ieși din program.

Mama unei voluntare FITS, pentru Libertatea: 
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Aceasta spune că nu se opune vaccinării copilului, atât ea, cât și ceilalți membri adulți ai familiei fiind vaccinați. „Mi se pare prea repede, deocamdată, din motive personale. Nu zic că n-o vaccinez niciodată, dar acum nu știu cum să-i explic: Pentru faptul că nu te vaccinezi, ieși din treaba asta în care ai depus atât timp și muncă”, spune mama fetei. 

Femeia a precizat că fiica ei încă nu a anunțat că se retrage din proiect: „Ne-am gândit că poate revin asupra deciziei, pentru că au fost mulți care le-au atras atenția că nu e OK. Am sperat că poate acceptă testare PCR. Dar dacă nu se va schimba regula, va trebui să ne retragem noi”.

Constantin Chiriac: „Nu este vorba despre restricționare, ci de asumarea acestei responsabilități”

Contact de Libertatea, președintele FITS și directorul Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, Constantin Chiriac, a declarat că obligativitatea vaccinării este impusă întregului personal, iar acest aspect nu este supus dezbaterii.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu obligă voluntarii să se vaccineze. Unii părinți acuză că măsura e discriminatorie
Constantin Chiriac este fondatorul Festivalului de Teatru de la Sibiu | Foto: Hepta

Tot personalul trece prin vaccinare. Nu este vorba despre restricționare, ci de asumarea acestei responsabilități. Ne bucurăm de o competiție uriașă pentru locurile de voluntari. Pentru ca perioada de activitate a voluntarilor să fie continuă, timp de șapte-opt luni, este foarte dificil să facem testări la fiecare trei zile. Acest program va continua dincolo de toate obstacolele pandemice.

Constantin Chiriac, președintele FITS:
„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Președintele festivalului a adăugat și că este preocupat de sănătatea organizatorilor și a colaboratorilor festivalului: „Suntem în permanentă legătură cu Ministerul Sănătății, cu DSP, cu Ministerul Culturii și cu organele abilitate, dar, dincolo de toate, responsabilitatea este în primul rând a noastră, în calitate de organizatori”.

„Vaccinarea este voluntară”, spune Ministerul Sănătății

Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat pentru Libertatea că autoritățile nu au dat niciun fel de recomandări cu privire la organizarea festivalurilor. 

„În România, vaccinarea este voluntară. Nu există niciun proiect prin care vaccinarea să fie obligatorie”, au spus reprezentanții ministerului.

Șeful CNCD: „Ar trebui să existe alternative”

Contactat de Libertatea, șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a evitat să răspundă dacă în acest caz există o situație de discriminare.

„Nu vreau să mă antepronunț. Cred că în asemenea situații ar trebui să existe variante alternative”, a declarat Asztalos.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI