Marele eveniment Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a fost lansat joi la Institutul Francez din București, în prezența a numeroși reprezentanți ai ambasadelor mai multor ţări în România, care și-au exprimat aprecierea față de Teatrul Național „Radu Stanca”, principalul organizator al FITS.

În cele zece zile de eveniment sunt așteptați la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aproximativ 680.000 de spectatori.

„De fiecare dată spun că festivalul nu mai poate crește, pentru că este deja uriaș. Dar în fiecare an se nasc oportunități și așa se mai leagă noi parteneriate. Suntem foarte fericiți pentru ceea ce putem să vă oferim an de an”, a spus, conform Tribuna, Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS, în cadrul conferinței de presă de la București, în care a lansat ediția 2017 a Festivalului.

Anul iubirii la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Cum în fiecare an festivalul are o temă, acum ea se centrează pe sentimentul iubirii. Anul trecut, ediția FITS l-a sărbătorit și pe William Shakespeare, astfel că, la fiecare apariție publică, Constantin Chiriac a recitat din autorul lui “Hamlet”. În 2017, acesta intenționează ca la fiecare întâlnire cu spectatorii să prezinte versuri de dragoste.

72 de ambasade sunt partenere ale FITS

Evenimentul de lansare a FITS 2017 s-a centrat pe parteneriatele pe care le are cu diferite instituții și ambasade. Astfel, FITS 2017 beneficiază, potrivit lui Constantin Chiriac, de sprijinul a 72 de ambasade în România. Reprezentanții câtorva dintre ele au fost la conferința de presă ca să împărtășească din planurile pe care le au cu FITS, atât pentru anul acesta, cât și pentru edițiile viitoare.

Elevul care și-a înjunghiat în gât profesoara, internat într-un centru de minori. Ediz Yeniatakan a intuit că „legea îl protejează” încă de când plănuia fapta
Recomandări
Elevul care și-a înjunghiat în gât profesoara, internat într-un centru de minori. Ediz Yeniatakan a intuit că „legea îl protejează” încă de când plănuia fapta

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. De la ce a pornit totul

În 1993, începea să se scrie un volum care, an de an, îşi adaugă file cu poveşti interesante şi personaje cunoscute de pe scena teatrului mondial. Atunci, un grup condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, s-a decis să ofere în dar oraşului un festival de arte ale spectacolului, un motiv în plus de mândrie pentru urbe. La un an distanţă, ediţia din 1994 a fost declarată oficial „Festivalul de Teatru Tânăr Profesionist”. Încă de atunci, numărul ţărilor participante a crescut la opt, iar în următorii doi ani au fost prezenţi invitaţi din 21, respectiv 24 de state. Crescând rapid şi cu ambiţie, la cea de-a VII-a ediţie, Festivalul a atras un număr record de participanţi, din 54 de ţări. În 2005, la ediţia cu numărul XII, au fost prezenţi 2.000 de participanţi, din 68 de ţări din întreaga lume, ce au pregătit Agenda Culturală a oraşului pentru programul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, an ce a marcat o ediţie de excepţie a Festivalului, reunind peste 2500 de participanţi, din 70 de ţări.

Acum, la aproape un sfert de veac, festivalul a ajuns să numere 3.278 de invitaţi din 70 de ţări, 503 evenimente şi 71 spaţii de joc. Potrivit organizatorilor, în perioada 9-18 iunie sunt aşteptaţi 680.000 de spectatori din toate colţurile lumii.

Cine intră în turul doi la alegerile prezidențiale 2025 dacă nu va candida Călin Georgescu. Candidatul PSD-PNL, pe locul 3 – Sondaj Curs
Recomandări
Cine intră în turul doi la alegerile prezidențiale 2025 dacă nu va candida Călin Georgescu. Candidatul PSD-PNL, pe locul 3 – Sondaj Curs

Organizatorii au pus în vânzare, începând din luna martie, bilete pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Gestul neașteptat făcut de Victor Ponta, după divorțul de Daciana Sârbu, femeia care i-a dăruit o fiică și alături de care a mai înfiat o fetiță. Imaginile vorbesc de la sine și au intrat în atenția tuturor acum!
Viva.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
Hidroelectrica a făcut anunțul momentului pentru clienții care au probleme cu facturile. Ce trebuie să facă toți cei care au această problemă
FANATIK.RO
Hidroelectrica a făcut anunțul momentului pentru clienții care au probleme cu facturile. Ce trebuie să facă toți cei care au această problemă
Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO
Elle.ro
Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Unica.ro
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Cum au găsit poliţiştii olandezi barosul folosit la jaful tezaurului dacic. În 30 de minute l-au scos din canalul care înconjura muzeul
Observatornews.ro
Cum au găsit poliţiştii olandezi barosul folosit la jaful tezaurului dacic. În 30 de minute l-au scos din canalul care înconjura muzeul
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI