Peste 100 de pescari s-au aliniat de la ora 7 dimineaţa pe malul Dunării participând la concursul de pescuit dotat cu premii în ustensile. Din păcate apa rece şi mare dar şi tulbure nu i-a ajutat pe pescari majoritatea ajungând să prindă nişte peştii aşa mici că nu ştiau ce sunt. Aşa se face că premiul I la concurs nu s-a prins cu cine ştie ce captură ci cu un peşte care cântărea …360 de grame.
,, A fost frig, apa rece şi nu a tras peştele. Eu am participat şi anul trecut la concurs şi am luat locul 2 iar acum am prins locul întâi dar captura e cam mică”, spunea Ilie Munteanu, câştigătorul concursului. Pentru că au fost mai mult peşti mici de nici nu mişcar cântarul nu s-a mai dat premiul pentru cea mai mică captură deoarece l-ar fi luat zeci de pescari. Au mai fost şi ghinionişti care nu au prins nici măcar un peşte de 5 g. ,, Nu a tras. Am prins şi eu un rac…dar e mare”, a spus Ionică Butunoi.
Scrumbia scumpă şi puţină
Dacă în anii anterioră faleza Dunării gemea de numărul grătarelor acum doar o singură societate şi-a adus toneta pew faleză şi vindea tradiţionala scrumbie. Asta deoarece se pare că nu toţi comercianţşii au apucat să îşi achiziţioneze case mobile de marcat şi decât să ia amendă pe faleză mai bine vindeau fiecare scumbia la cârciuma lui. Aşa se face că deşi faţă de anul trecut anul acesta scrumbia s-a scumpit de la 10 la 15 lei porţia muşterii au stat la coasă să o prindă. ,, Eu am venit pe faleză specila pentru scrumbia asta. Nu o fac ca acasă, au ei o reţetă specială. Apoi am de muncă dar am venit să prind o scrumbie la grătar”, a spus Alexandr Pamfil. ,, Am acasă şi eu scrumbie dar mie aşa îmi place de Florii să vin pe faleză să mânănc cu mâna o scrumbie la grătar şi să beau o bere”, spunea şi Ion Ciobanu.
Apă din Dunăre la borşul de peşte, un mit care nu mai este de actualitate
Punctul de atracţie a fost concursul de borş din peşte. Pentru prepararea pestelui sunt sute de retete, iar maeștri bucătari de la Galaţi sunt cunoscuţi pentru inventivitatea lor. Toţi au fost însă de acord asupra unui lucru. Nu se mai pune apă din Dunăre. ,, Nu recomand apă din Dunăre deoarece este poluarea , are metale grele, nu mai este ca înainte . În rest legume, peşte variat, borş de putină şi lapţi şi icre”, a spus Gicu Caraman , unul dintre concurenţi. Premiul cel mare l-a luat echipa poliţiei locale deoarece aceştia au reuşit să dea un gust savurat de toată lumea cu un cap de somn pus în ciorbă, la final. ,, Clar nu apă din Dunăre. Avem şi nişte secrete că asta e , dar baza sunt legumele, verrdeaţa şi vedeţi peştele de toate felurile dar mai ales capul de somn. Să vadă lumea că suntem şi bucătari buni „, spunea Victor Ganea, unul dintre bucatarii echipei căştigătoare.
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Urmărește-ne pe Google News