„Ca urmare a creşterii numărului de infectări, a internărilor în spitale şi a restricţiilor adiţionale, panorama este sumbră. Având în vedere că nu se ştie cum va evolua situaţia şi că investiţiile care trebuie făcute pentru aceste spectacole sunt substanţiale, nu este responsabil să continuăm pregătirile în acest sens”, a transmis primăria din Amsterdam.

De obicei, de Anul Nou, festivitățile erau organizate în piața Museumplein, centrul cultural al oraşului, acolo unde oamenii se adunau pentru numărătoarea inversă. De data aceasta, ceremoniile vor lipsi. La fel și concertele și focurile de artificii din districtele orașului.

Olanda se află în această perioadă într-un lockdown parțial de trei săptămâni, fiind prima țară din vestul Europei care a luat o astfel de măsură în valul 4 al pandemiei.

Între timp, numărul infectărilor a atins un nou nivel fără precedent: 19.274 de cazuri au fost raportate de autoritățile olandeze în ultimele 24 de ore.

Peste 82% din populația de peste 12 ani din Olanda este vaccinată anti-COVID cu schema completă, în timp de rata vaccinării cu cel puțin o doză se apropie de 86%.

Olandezii care nu sunt vaccinați sau nu au trecut prin boală trebuie să prezinte un test PCR cu rezultat negativ pentru a avea acces în restaurante, la evenimente culturale, în sălile de sport sau în alte spații publice.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Autoritățile iau în calcul însă acordarea permisului sanitar doar pentru persoanele vaccinare sau trecute prin boală ca parte a eforturilor de a limita răspândirea virusului și de a reduce presiunea asupra spitalelor.

În luna octombrie, și primăria Londrei a anunțat că celebrul spectacol de artificii de pe malurile Tamisei nu va avea loc la trecerea dintre ani, din cauza pandemiei. Este pentru al doilea an la rând când focurile de artificii de Anul Nou din capitala britanică sunt anulate.

Foto: 123rf.com

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI