Am vorbit cu două tinere care au lăsat o carieră în farmacie sau ca asistentă medicală, ca să facă bani în videochat. Spun că meseria asta le-a dezvoltat abilitățile de comunicare și că de multe ori fac jobul unui psiholog. Care se și dezbracă din când în când, e drept.

Industria videochatului pune România pe primele locuri în lume. Și la număr de studiouri, și la încasări. O industrie cu câștiguri de 100 de milioane de euro este foarte profitabilă și pentru statul român, care însă se face că plouă când vine vorba de reglementarea domeniului. Astfel că în continuare în nomenclatorul de meserii nu există meseria de model de videochat. Așa că fetele sunt angajate ca modele, cum sunt și cele de pe catwalk-uri.

Într-o clădire ultracentrală de birouri din București, un etaj întreg este închiriat de o firmă de videochat. Cea mai mare din București. La ora 17.00 e deja destul de multă agitație, pentru că fetele se pregătesc să intre în tură. O meserie de schimbul III, pentru că fetele vorbesc în special cu clienții de peste Ocean, așa că se adaptează diferențelor de fus orar.

Cine sunt “fetele” de la videochat. O farmacistă și o asistentă și-au lăsat joburile și s-au angajat modele la un studio pentru adulți. “Mă și dezbrac, da, dar câștig acum de zece ori mai mult...”
Raluca a renunțat la profesia de asistentă medicală pentru videochat
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

De la intrare te lovesc niște lumini perfecte, de studio foto. În stânga, un make-up artist le aranjează pe fete, pe rând. Cele mai multe s-au adunat în lounge, unde e și bucătăria, să mai discute. Pe o parte și pe alta a holurilor lungi sunt camere amenajate ca niște dormitoare. În fața patului, sunt un computer și camerele web. Practic, fiecare fată are “biroul” ei. În permanență au coordonatorii online, care să le ajute când se împotmolesc în relaționarea cu vreun client.

Cum se lucrează internațional, poți spune că suntem într-o corporație. Și fetele spun că se simt ca la orice alt loc de muncă.

Asistenta medicală cu diplomă la videochat

Raluca are 29 de ani și ultimii șase i-a lucrat într-o clinică, unde era asistentă medicală. O meserie pe care încă o iubește, dar care nu i-a permis să aibă viața pe care și-o dorea. “Trăim în România și presupun că știm care sunt salariile pe domeniul medical. Și mi-am dorit să fiu o femeie independentă, din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Cred că acum câștig poate de zece ori mai mult”, spune deschis femeia.

Cine sunt “fetele” de la videochat. O farmacistă și o asistentă și-au lăsat joburile și s-au angajat modele la un studio pentru adulți. “Mă și dezbrac, da, dar câștig acum de zece ori mai mult...”
Fiecare model are un astfel de dormitor din care vorbesc cu clienții
Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”
Recomandări
Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

O altă variantă ar fi fost să rămână la prima dragoste și să plece în străinătate ca să o practice. Doar că a vrut să rămână alături de părinți și de prieteni. Altfel, consideră că oricum munca în videochat nu e așa diferită de cea din spital.

Amândouă meseriile se pupă, să zic. Pentru că și aici, și ca asistent medical ajuți oamenii. Aici sufletește, iar la spital fizic și le alini durerile. Viața ca asistentă medicală e extraordinar de frumoasă, dacă îți place ce faci. Ca și aici. Am lucrat și cu copii. Am făcut o facultate și apoi am făcut o postliceală de asistentă medicală. Am ales din pasiune.

Raluca, model videochat:

Îi este dor de munca în spital, dar crede că dacă va dori într-o zi să se întoarcă în sistem, ar putea să o facă. Cât despre sistemul de sănătate românesc, Raluca spune că e adevărat că sunt multe neajunsuri cu privire la dotări sau medicamente, dar personalul are de fapt cea mai mare nevoie de resuscitare. “Aș încerca să schimb personalul, să fie mai uman, să înțeleagă ce înseamnă să fii asistent medical. Să fii asistent medical nu înseamnă un salariu și să te duci la muncă, un asistent medical înseamnă să fii mereu alături de oameni. Dacă vezi doar bani, doar asta ai. Dacă îți dorești să fii alături de oameni și să încerci să-i ajuți, abia asta înseamnă să fii asistent medical”, crede tânăra.

Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”
Recomandări
Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”

Munca de asistentă medicală o ajută astăzi și la videochat. Și nu are legătură cu fanteziile sexuale cu cadre medicale, așa cum s-ar crede. “Am mai multă răbdare, am învățat să am răbdare, să am compasiune față de oameni și mereu mi-a plăcut să fiu alături de ei atunci când nimeni nu este. Sunt multe persoane singure care se simt marginalizate. Oamenii vorbesc orice, de la fantezii sexuale la lucruri normale despre viață și iubire, lucruri care ne înconjoară”, spune Raluca.

A renunțat la munca de farmacistă pentru webcam

Corina, o frumusețe de 26 de ani care a terminat Farmacia în urmă cu doi ani, găsește mai multe avantaje decât dezavantaje. Da, trebuie să se și dezbrace, dar nu e singurul job din lume în care trebuie să faci asta, spune fata: “Dezbrăcatul îl privesc strict profesional, așa cum o dansatoare la club dansează pentru că ăsta e jobul ei, e o parte a jobului și asta”. Nu e pregătită însă să-și arate lumii fața, cu toate că familia ei a acceptat situația. Se ferește de gura lumii. De aceea, și Corina este un nume fictiv.

Am lucrat pe timpul facultății ca reprezentant farmaceutic, am făcut și practică în farmacie. N-a fost primul moment când mi-am dat seama că nu-mi doresc să merg pe drumul ăsta, cu adevărat, nu mi-a plăcut de la început. Pot să zic că mă pricepeam și știam ce fac, dar nu era pasiunea mea, era ceva ce am ales pentru ai mei.

Corina, model videochat:

Părinții au fost și cei care au înțeles cu greutate de ce a făcut această reconversie profesională, după ce a făcut o facultate de cinci ani. Dar acum o susțin. “Pe măsură ce le-am explicat, au înțeles că nu asta mă face fericită și că nu pot face ceva ce nu îmi place”, spune cu hotărâre fata.

Cine sunt “fetele” de la videochat. O farmacistă și o asistentă și-au lăsat joburile și s-au angajat modele la un studio pentru adulți. “Mă și dezbrac, da, dar câștig acum de zece ori mai mult...”
Fetele stau cu orele în fața calculatoarelor și vorbesc cu clienții de peste Ocean

Până acum doi ani, pe Corina ați fi putut-o întâlni când aveați nevoie de paracetamol, acum poate da doar pastile pentru suflet. Nu toți cei care intră pe aceste rețele vor doar să-și satisfacă fanteziile. Sunt mulți care vor doar să vorbească. Pe videochat a cunoscut mulți profesioniști din domeniul farmaciei. “Pot vorbi cu ei de la Big Bang până la teme de farmacie. Am cunoscut destul de mulți oameni din industria asta pe site. Ei sunt deschiși să povestească despre viețile lor și înțeleg motivul pentru care eu sunt acolo în viața lor. Nu judecă”, spune tânăra.

Modele pentru care patul e podiumul

N-ar schimba nimic în momentul ăsta. Mă asigură că nu e vorba doar despre bani. Simte că a crescut mult de când face videochat. Modelele de videochat călătoresc la tot felul de convenții de profil, fac traininguri, cunosc tot felul de oameni din industrie.

Dacă am da 8 ani înapoi, Corina ar fi ales aceeași facultate, aceeași cale? “Nu aș putea spune că școala românească a eșuat în orientarea mea profesională, dar lipsesc anumite ore din programa școlară, anumite materii despre care cred că în 2020 ar trebui să existe ca să te poată ajuta să-ți găsești înclinația. Eu când a trebuit să mă decid ce facultate vreau să fac, nu aveam o soluție mai bună. Eram bună la așa ceva și am mers pe drumul ăsta. Dacă aș fi vreodată în același punct, cred că tot asta aș alege, pentru că nu părea să am alternativă”, spune fata.

Acum, pe cartea de muncă, scrie că e model. Legislația românească nu are o diferențiere între modelele de modă și cele de videochat. Deși cei din industrie au cerut sprijin politicienilor pentru a reglementa domeniul, nu au avut succes. Cu toate că de o legislație adecvată ar beneficia în jur de 100.000 de persoane care lucrează în videochat, potrivit unei estimări realizate de industrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI