„Echipajele de urgență care au răspuns apelului l-au găsit pe băiat, îngropat până la piept în nisip. Fetița a fost complet îngropată în nisip sub băiat”, a declarat Sandra King, purtător de cuvânt al Pompano Beach Rescue.

Potrivit anchetatorilor, groapa pe care cei doi copii o săpau avea 1,8 metri, în momentul în care s-a prăbușit peste ei.

Salvatorii au folosit scânduri de sprijin pentru a susține malul de nisip să nu se prăbușească și mai mult, în timp ce au săpat cu lopețile pentru a-i salva pe copii.

Fetița a fost dusă de urgență la Broward Health Medical Center din Fort Lauderdale, unde medicii au declarat decesul.

În ceea ce-l privește pe băiat, acesta a fost internat în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Autoritățile locale au anunțat că nu se știe cât timp au stat îngropați în nisip cei doi copii sau dacă la săpatul gropii au fost ajutați și de un adult.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News