Maria Brăţan a fost, până în decembrie anul trecut, un copil cât se poate de normal. Veselă şi plină de viaţă, Maria a trecut cu bine peste despărţirea părinţilor şi îşi împărţea timpul între şcoală şi orele de dans sportiv. În noiembrie, când se afla la un concurs, ea a început să se simtă rău, iar după doar câteva săptămâni a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută, o formă agresivă şi galopantă a bolii.
Moş Crăciun a găsit-o în Spitalul Clinic pentru Copii din Cluj, unde fusese internată pentru tratament, însă de la o zi la alta starea copilei s-a agravat. Mama ei, distrusă de durere, a dispărut din spital în urmă cu câteva zile, după ce Maria a suferit un stop cardiorespirator şi a intrat în comă.

Căutată prin pădurile Clujului

De atunci, rudele şi poliţiştii o caută neîncetat pe femeie, având groaznica bănuială că aceasta şi-a luat viaţa ca să nu-şi vadă fiica murind. În noaptea de luni spre marţi, trupul plăpând al fetiţei nu a mai rezistat. A murit singură, printre străini, pentru că femeia care i-a dat viaţă nu a mai putut să-i fie alături în cele mai grele clipe.
Tatăl ei, cu care nu a ţinut legătura şi care a aflat abia curând de problemele fetei, se va ocupa de înmormântare. Ieri după-amiază, peste 100 de poliţişti din Cluj au reluat căutările mamei, Elena Lăcrămioara Dobrican, fiind dată în urmărire naţională. Este a doua rundă de căutări, iar cercetările se extinseseră şi în pădurile Făget şi Hoia, de la marginea Clujului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News