Organismul micuţei Maruşca este, încă de la naştere, o mică “uzină” de fabricat calculi renali. O “producţie” pe cât de periculoasă, pe atât de dureroasă şi dătătoare de complicaţii medicale. Când am scris prima oară despre situaţia fetiţei din Bucureşti, tatăl acesteia se lupta să facă rost de banii necesari deplasării în Olanda, la Spitalul Universitar Erasmus din Rotterdam, unde copila era aşteptată pentru procedurile de litotripsie, de zdrobire a blestemaţilor de calculi renali, cu ajutorul unei unde de şoc generate de un aparat special, litotriptor. “Ajută copiii!” n-a ezitat să-i ofere Maruşcăi această şansă, dându-i banii necesari călătoriei până în Ţara Lalelelor. Întoarsă acasă de câteva săptămâni, Maruşca nu are, din păcate, o situaţie mult îmbunătăţită, după cum ne-a povestit tatăl ei.N-a scăpat de pietrele mari
“S-au făcut intervenţiile respective, patru la număr, dar numai pe partea dreaptă. La final, medicii mi-au spus că au mai rămas doar trei pietre micuţe, nesemnificative. Din păcate, am avut surpriza ca la ecografia ce a urmat operaţiei să apară mai mulţi calculi, dintre care unul chiar mare, de un centimetru, iar altul de 0,5 centimetri. Pot spune că mă simt chiar dezamăgit de rezultate, după atâta efort, cheltuială şi speranţă. Am crezut că se vor rezolva multe probleme şi cum fusesem acceptaţi de olandezi pentru intervenţie, am dorit să ajungem neapărat acolo. Acum, nu mai sunt convins că a meritat”, ne-a spus părintele micuţei.
Din păcate, în partea stângă, cea nesupusă procedurii, există o piatră foarte mare, de peste 2 centimetri, ce apasă pe rinichi, dar care, deocamdată, nu trebuie deranjată, după cum au spus medicii olandezi. Nădejdea tatălui Maruşcăi se îndreaptă de această dată către un spital din Bucureşti, care deţine un aparat asemănător de fărâmiţare a calculilor renali. Dar din salariul de 1.000 de lei, tatălui fetiţei îi e tot mai greu să răzbească printre toate problemele medicale. Iar Maruşca merită o soartă mai bună decât cea pe care boala i-a oferit-o.
Cum ne poţi contacta
Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un e-mail la adresa: ajutacopiii@libertatea.ro.
Cum poţi ajuta
– Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
– Donează în conturile Fundaţiei Ringier RO 29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank
Urmărește-ne pe Google News