Fetiţa cu cancer care vrea să fie doctoriţă | Ana Maria Gruia suferă de o tumoare a măduvei spinării

Ana Maria e un copil ca oricare altul, născută sub stelele localităţii Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa. Sau, mai bine zis, era ca oricare altul până acum un an, când destinul a decis s-o pună la încercare. Nimeni n-ar şti să spună de ce, cert e că aşa s-a întâmplat. “Vara trecută, era 11 iunie, într-o sâmbătă, îşi aminteşte cu precizie Viorica, mama copilei, s-a plâns că o dor picioarele. A doua zi, duminică, s-a văitat că o doare şi spatele. Iar luni seară a paralizat”. Brusc, totul a devenit un coşmar în viaţa fetiţei şi a familiei. Deşi iniţial a fost suspectată de poliomielită ori de o răceală puternică, investigaţia prin RMN a dezvăluit o tumoare de 4 centimetri localizată pe coloană. Iar Ana Maria abia luase premiul I cu coroniţă în primul ei an de şcoală. Dar de-acum se lupta nu cu literele alfabetului ori cifrele aritmeticii, ci cu moartea însăşi. A fost operată la Spitalul Bagdasar -Arseni de doctorul Adrian Iliescu – “să-i dea Dumnezeu sănătate”, şopteşte ca pentru sine mama fetiţei – iar din luna august a anului trecut a început chimioterapia în cadrul Institutului Oncologic din Bucureşti. Mama îi stă alături, încercând să supravieţuiască amândouă din indemnizaţia de însoţitor a părintelui, de doar 500 de lei. Acasă, la Gura Ocniţei, le aşteaptă sora Anei Maria, cu doi ani mai mare, aflată în grija unui văr de-al mamei. “Aşa copil cuminte era. Se trezea prima, la 6 dimineaţa, doar de grija de a nu întârzia la şcoală”, mai povesteşte mama. Ana Maria priveşte cu ochii aceia – puţin speriaţi, puţin nedumeriţi – de pui de căprioară care descoperă pentru întâia oară mirosul de pericol al lupului. Cu câteva luni în urmă, paralizia îi cotropise practic tot trupul firav. Acum o stăpâneşte doar de la şolduri în jos. Fetiţa are nevoie şi de multe exerciţii de gimnastică medicală, în speranţa că organismul va redescoperi într-o zi forţa de a se mişca prin propriile puteri. Până atunci, din scaunul cu rotile, Ana Maria măcar poate picta, visând la ziua când va deveni ea însăşi doctoriţă, precum oamenii care o ajută acum. Şi-ar mai dori şi-un laptop, prietenul apropiat al multor copii aflaţi în suferinţă sau ţintuiţi la pat. Când îi facem poze, Ana Maria zâmbeşte pentru prima oară. Chiar dacă privirea îi e rănită.