Micuţa se afla în stare bună atunci când a fost găsită, numai că, potrivit medicului Lee Shen Xiang la spitalul Maoming City People, cazurile în care un astfel de copil supravieţuieşte după naştere sunt rare, astfel încât, simplul fapt că a fost în viaţă în toată această perioadă este aproape un miracol.

Autorităţile au reuşit să o găsească şi pe mama micuţei cu două capete, care şi-a motivat gestul prin faptul că în timpul controalelor periodice din timpul naşterii nu i-a spus nimeni că ar fi vreo problemă cu bebeluşul, iar când a văzut-o după ce s-a născut, s-a speriat şi nu a ştiut ce altceva să facă, decât să o părăsească.

Citeşte şi Fetiţă cu două capete, găsită pe stradă în China

 
 

Urmărește-ne pe Google News