„Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe strada Piaţa Libertăţii din municipiu, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a trei persoane”, a transmis IPJ Maramureş.
Este vorba despre o fetiță în vârstă de 10 ani, bunica ei, de 47 de ani, și mătușa acesteia, în vârstă de 20.
În momentul în care traversau trecerea de pietoni din faţa şcolii, toate trei au fost lovite în plin de o mașină condusă de o femeie în vârstă de 60 de ani.
În urma impactului, fetița a rămas prinsă sub mașină. Copila a fost resuscitată și intubată după ce a fost scoasă de sub mașină, iar ulterior a fost preluată de elicopterul SMURD. Ea a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.
Potrivit medicilor din Baia Mare, fetița este în stare stabilă.
„Pacienta în vârstă de 10 ani a ajuns la unitatea noastră medicală în stare stabilă cu elicopterul SMURD. Este internată pe secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. A suferit un politraumatism cranio-cerebral acut minor, fracturi costale, fractură de femur, fractură de umăr, fractură de bazin. Este în investigații amănunțite” a declarat Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, pentru Vasiledale.
Bunica şi mătuşa au fost și ele rănite, fiind internate la Spitalul din Sighetu Marmaţiei.
Șoferița a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero. Totodată, acesteia i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.